Euler Hermes, afaceri de 1,8 mil. euro in primele 9 luni, aproape duble faţă de 2008

afaceri, asigurător, Euler Hermes, prime

„Compania a primit 360 de notificări de întârziere la plată din partea clienţilor în primele nouă luni, faţă de numai câteva anul trecut, din care 81 au fost înregistrate în ianuarie”, a precizat directorul general al companiei, Cristina Rusuleanu.

Euler Hermes, parte a grupului german Allianz, şi-a început activitatea ca sucursală în decembrie 2008, însă asiguratorul german activează de mai mult timp pe piaţa românească.

Poliţele erau emise de asigurătorul german Euler Hermes Kreditversicherungs-AG Hamburg, în timp ce consultanţa era acordată de Euler Hermes Servicii Financiare. Astfel, primele subscrise în 2008 au fost contabilizate de compania-mamă, Euler Hermes din Germania.

Asigurările de credit comercial încheiate de o companie acoperă riscul de neplată a sumelor pe care le datorează clienţii sau alţi parteneri de afaceri. De exemplu, dacă o companie are de încasat 100.000 euro, în cazul în care clientul nu îi plăteşte suma angajată, iar asiguratorul i-a aprobat limita de credit de 100.000 euro, acesta îl despăgubeşte într-o limită de cel mult 80% din această sumă, în funcţie de analiza de risc făcută de asigurător, restul sumei reprezentând franşiza, adică suma suportată de asigurat.

„Numai aproximativ 50% din portofoliile firmelor care solicită poliţe pentru a acoperi riscul de neplată din partea clienţilor sunt eligibile. Rata de acceptare a scăzut foarte mult, până la 50%, faţă de 85-95% în anii trecuţi”, a mai spus Rusuleanu.

Rata de acceptare reprezintă raportul dintre limitele de credit aprobate şi cele solicitate de către asiguraţi pentru debitorii lor, iar limita de credit este expunerea maximă pe care un furnizor – sau asigurat – o are faţă de un client-debitor şi pentru care solicită acoperire din partea asiguratorului.

Poliţele s-au scumpit cu 20%, criza sporind riscurile

Solicitările pentru asigurările de credite au crescut substanţial în acest an, pe fondul crizei financiare, firmele încercând astfel să evite falimentul, în condiţiile în care clienţii lor nu-şi mai pot onora plăţile.

„Am constatat în acest an o explozie de solicitări pentru acest tip de asigurare, deşi preţul unei poliţe a crescut cu circa 20%. Este clar că asistăm la o schimbare de atitudine în ce priveşte managementul companiilor. Dacă anul trecut personalul din vânzări mergea foarte mult în piaţă şi prezenta produsul pentru a-i convinge pe directorii companiilor să încheie o astfel de poliţă, în acest an primim foarte multe solicitări fără să-i abordăm”, a explicat şeful Euler Hermes.

Ea a adăugat că este o reacţie normală la ceea ce se întâmplă în piaţă. „Managerii firmelor îşi pun problema existenţei afacerii lor.
Se tem că nu-şi vor încasa banii de la cea mai mare parte a clienţilor, nu doar de la doi sau trei clienţi”, a adăugat Rusuleanu.

Şeful Euler Hermes a explicat că majoritatea companiilor care încheie astfel de poliţe, la nivel mondial, au scumpit poliţele cu circa 20% în contextul economic actual, nu neapărat pentru piaţa din România.

Pentru unele companii care se află în al doilea an de asigurare şi care au înregistrat daune în primul an, preţul poliţei s-ar putea dubla. „Sunt poliţe unde avem o a rata daunei de 300-700% şi chiar 900%. Este evident că preţul poliţei de asigurare pentru aceste firme se ajustează pentru anul următor, astfel că prima poate creşte chiar şi cu 100%”, a mai spus directorul general Euler Hermes.

Firma Euler Hermes Servicii Financiare SRL este deţinută în proporţie de 80% de Euler Hermes Kreditversicherungs – Aktiengesellschaft, în timp ce 20% din capital este deţinut de OeKB Suedosteuropa Holding Ges.m.b.H., o societate de servicii financiare care opereză în cooperare cu Euler Hermes Kreditversicherungs-AG, compania-mamă.

Grupul Euler Hermes este prezent în 49 de ţări, are 5.500 de angajaţi şi o cotă de piaţă de 35,75% la nivel mondial. În baza de date a grupului sunt peste 40 milioane de companii din lume, ale caror date financiare stau la baza analizelor de bonitate.