Ana Draghici

EURES: 89 de locuri de muncă sunt disponibile pentru români în nouă ţări europene

joburi, joburi in străinătate, locuri de munca

Cele mai multe posturi (40) sunt oferite în Lituania în domeniul aeronautic, respectiv de mecanic aviaţie şi inginer aeronave, se arată într-un comunicat AMOFM, remis marţi AGERPRES.

 

Olanda are disponibile 21 de posturi de ingineri (senior inginer în utilaj tehnologic, inginer de proces, inginer construcţii civile şi industriale, inginer de proiect, inginer mecanic utilaj tehnologic chimic, inginer mecanic), iar Norvegia – 15 posturi de ingineri cu diferite specializări (electric, automatizari, cibernetică).

 

În domeniul IT, Malta caută cinci programatori senior în Dynamics AX, iar Germania – un inginer software. Două posturi vacante de inginer proiectant principal Analog IC – circuite integrate analogice există în Belgia.

 

În Spania, sunt disponibile două posturi de operator CNC (maşini de alezat şi frezat, strung), în Danemarca – două posturi de medic specialist psihiatru, iar în Suedia – un post de şofer de camion.

 

Pentru ocuparea acestor posturi vacante, angajatorii solicită experienţă, calificare în domeniu, precum şi cunoştinţe de limba ţării respective.

 

Persoanele interesate, care au domiciliul în Bucureşti, se pot adresa consilierului EURES din cadrul AMOFM sau pot viziona ofertele accesând site-ul naţional – www.eures.anofm.ro.

 

EURES a fost creat în scopul facilitării liberei circulaţii a forţei de muncă în Uniunea Europeană şi este o reţea de cooperare între Comisia Europeană şi serviciile publice de recrutare din statele membre, plus Norvegia, Liechtenstein, Islanda şi Elveţia.

Ultimele Articole