EURIBOR-ul la 3 luni a ajuns la nivelul ratei dobânzii de politică monetară: 1%

Axel Weber, BCE, dobanda de politica monetara, dobanda euribor, euribor, imprumut banca

Euribor-ul la 3 luni a crescut cu un punct de bază şi a ajuns la 1%, cel mai ridicat nivel din 10 iulie 2009. Indicatorul urmează o direcţie ascendentă de la minimul istoric de 0,634% atins pe 31 martie. Tendinţa a fost susţinută de rezultatul testelor de stress publicat pe 23 iulie, potrivit căruia doar 7 din cele mai mari 91 de instituţii financiare ar avea nevoie de infuzie de capital pentru a face faţă unei noi crize a datoriilor suverane.

 

Creşterea EURIBOR arată că tot mai multe bănci renunţă la sprijinul oferit de Banca Centrală Europeană în faţa recesiunii globale, un pachet de măsuri extins o dată cu intensificarea crizei datoriilor din Grecia. Pentru a susţine sistemul bancar european, BCE a oferit creditorilor un volum nelimitat de lichidităţi pentru 12 luni. Deşi s-a renunţat la scadenţa de un an, BCE încă oferă fonduri nelimitate la licitaţiile săptămânale, lunare şi trimestriale.

În plus, băncile din Spania şi Portugalia şi-au redus expunerea faţă de BCE cu 11 respectiv 19%. Mai mult, Axel Weber, membru în consiliul de administraţie al BCE, a declarat pe 12 octombrie că programul de cumpărare de obligaţiuni guvernamentale ar trebui încheiat şi ar trebui stabiliţi paşii de renunţare la măsurile de susţinere a economiei din zona euro.

Ultimele Articole