Euro coboară sub 4,23 lei. Curs BNR: 4,2285 lei/euro

BNR, bnr curs euro, curs BNR, curs de referinta, curs de schimb, curs euro, curs valutar, curs-valutar, dolar, euro, euro leu, leu, leul, valuta, valute

Ieri, BNR a afişat un curs de referinţă de4,2320 lei pentru un euro şi 3,3653 lei pentru un dolar.

Leul are cea mai lungă serie de aprecieri faţă de euro, la cursul BNR, din noiembrie 2009

Leul a înregistrat astăzi a şasea şedinţă consecutivă de apreciere faţă de euro, la cursul de referinţă al băncii centrale. Moneda naţională are până acum un câştig cumulat de 14,03 bani, adică 3,31%. Performanţa actualei serii de aprecieri ar putea să o depăşească pe cea din aprilie 2009, atunci când leul se întărea cu 3,37 la sută, dar după nu mai puţin de 11 şedinţe de apreciere consecutive.

Este cea mai bună serie pentru leu de la sfârşitul lunii noiembrie 2009. Atunci s-au înregistrat şapte şedinţe consecutive de apreciere pentru leu faţă de euro la cursul BNR, faţă de numai şase acum. Pe de altă parte, în 11 noiembrie 2009, leul acumulase un câştig de sub un ban, adică, 0,22%, în şapte zile de tranzacţionare.

 În iulie 2009, leul mai consemna o serie de şapte şedinţe consecutive de apreciere faţă de euro. Între 20 şi 28 iulie 2009, moneda naţională s-a întărit cu 4,3 bani, adică ceva mai mult de un procent. O serie încă şi mai lungă de câştig pentru leu s-a produs în aprilie 2009. Atunci când leul s-a apreciat în 11 şedinţe de tranzacţionare consecutive. Câştigul cumulat al leului faţă de euro a fost de 14 bani, adică 3,37%, în termeni procentuali. Astfel de serii sunt destul de rare şi apar în momente speciale pentru economie. În ultimii doi ani, a fost vorba despre tensiuni şi incertitudini politice sau despre neclarităţi legate de raporturile României cu finanţatorii externi.