BNR a afişat luni un curs valutar de 4,2254 lei/euro, în scădere cu aproape 2 bani (0,46%) faţă de nivelul de vineri, în condiţiile în care leul era cotat pe piaţa interbancară la un nivel ridicat în primele tranzacţii, după care s-a apreciat faţă de euro.
Dragoş Cabat: Leul s-ar putea întări în faţa euro în a doua jumătate a anului
A doua parte a anului ar putea veni cu un leu mai puternic în raport cu moneda unică, estimează analistul economic Dragoş Cabat. El crede că leul va prinde putere doar dacă lucrurile în plan politic se vor calma.
Dragoş Cabat crede că stabilitatea de care a dat dovadă leul în ultimele luni, deşi veştile din plan intern nu au fost cele aşteptate de investitori, nu ar trebui să mire.