Sorin Simon

Euro se depreciază uşor. Curs BNR: 4,2037 lei/euro

curs BNR, curs de referinta, curs de schimb, curs-leu-euro-1, curs-valutar, euro, euro leu, interbancar, leu

Pe piaţa monetară, dobânzile pe termen foarte scurt au scăzut faţă de şedinţa precedentă, situându-se sub rata dobânzii de politică monetară, de 6,25% pe an.

BNR a afişat în prima parte a zilei un nivel mediu al dobânzii la depozitele atrase (ROBID) pentru o zi (overnight) de 2,45% pe an, faţă de 2,64% în şedinţa precedentă, iar pentru depozitele overnight plasate (ROBOR), dobânda a coborât la 2,95% pe an, de la 3,14% în şedinţa anterioară.

Ieri, BNR a anunţat un curs de referinţă de 4,2087 lei pentru un euro şi de 2,9426 lei pentru un dolar.

Banca Centrală Europeană a majorat ieri dobânda cheie cu 0,25 puncte pocentuale, a doua creştere de rată din acest an. Dobânzile de pe piaţa interbancară vor atinge noi maxime în perioada următoare.

Cu toate că sistemele bancare din Grecia, Portugalia sau Irlanda sunt total dependente de finanţarea pe termen scurt de la BCE, inflaţia peste ţintă i-a determinat pe bancherii centrali să crească pentru a doua oară în acest an dobânda cheie. Prima majorare, de 0,25 puncte procentuale, a avut loc în luna aprilie, după ce aproape doi ani a stat la minimumul istoric de 1%.

Inflaţia anuală a atins 2,7% în luna iunie în zona euro, conform estimărilor Eurostat, aceaşi rată înregistrându-se şi în luna mai. Ţinta de inflaţie a BCE este de sub 2%.

Prin decizia de ieri, BCE încearcă să contracareze o parte din creşterile de preţuri la combustibili şi alimente.