Mihai Voican

Eurobarometru: Românii sunt europenii care se împotrivesc cel mai mult ajutorului dat Ucrainei de UE după invazia rusă 

ajutor pentru Ucraina, Eurobarometru, home2, Ucraina

Un sondaj eurobarometru realizat în Uniunea Europeană în ianuarie – februarie 2023 arată că în România se înregistrează cel mai mare procent de respondenți care dezaprobă ajutorul umanitar pentru ucraineni. Pe de altă parte, 62% dintre români se arată optimiști în legătură cu viitorul UE și 34% sunt pesimiști – aproape de media europeană.

Sondajul a fost realizat prin interviu față în față, în perioada 12 ianuarie – 6 februarie, așadar înainte de debutul scandalului creat de ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, pe marginea lucrărilor de dragare a canalului Bâstroe realizate de Ucraina.

De notat că relațiile dintre România și Ucraina au fost tensionate în ultimele decenii de câteva subiecte majore: disputa teritorială privind platoul continental din Marea Neagră (soluționată la Curtea de la Haga în favoarea României), transformarea canalului Bâstroe în canal maritim (cerută de Ucraina și respinsă de România) și asigurarea drepturilor pentru minoritatea românească din Ucraina.

Răspunsul UE la invazia rusă din Ucraina:

– 25% dintre români dezaprobă furnizarea de ajutor umanitar oamenilor afectați de război, cea mai mare proporție dintre toate țările membre UE, la mare distanță de următoarele două țări (Bulgaria – 15% dezaprobare și Slovacia 11% dezaprobare). Cea mai mică rată de dezaprobare este în Olanda, Lituania și Luxemburg (1%).

– Românii sunt fruntași și la rata de dezaprobare față de primirea în UE a refugiaților de război, cu 24% rată de dezaprobare, fiind întrecuți doar de cehi (26%). Urmează bulgarii și austriecii, cu rate de respingere de 19%. La polul opus sunt olandezii, danezii și finlandezii.

– Și furnizarea de sprijin financiar Ucrainei e dezaprobată de un număr mare de români: 35%. Rate mai mari de respingere sunt înregistrate doar în Slovacia, Bulgaria și Cehia.

– În ceea ce privește impunerea de sancțiuni UE asupra Rusiei, 67% dintre români le aprobă și 25% le dezaprobă. Țările în care rata de dezaprobare e mai mare sunt Slovenia, Ungaria, Grecia, Cipru, Slovacia și Bulgaria.

– Finanțarea de către UE a cumpărării de armament pentru Ucraina este aprobată de 55% dintre români și dezaprobată de 36%. Nouă țări membre UE au rate de dezaprobare mai mari decât România.

– Un răspuns relevant pe teme energetice arată că românii sunt penultimii în UE atunci când vine vorba despre reducerea propriului consum de energie, întrecuți doar de bulgari.

Încrederea în Uniunea Europeană: rezultate naționale

În 17 state membre ale UE, majoritatea respondenților declară că au încredere în UE (-1 punct procentual din vara anului 2022), cele mai ridicate niveluri fiind înregistrate în rândul respondenților din Danemarca (71 %), Portugalia (65 %), precum și în Lituania și Malta (64 % fiecare).

Ca urmare a acestor schimbări, încrederea este acum opinia majoritară în Croația, iar neîncrederea este acum opinia majoritară în Italia, Spania și Germania.

52% dintre români au încredere în UE, 39% nu au, iar 9% nu știu. România e la mijlocul clasamentului.

62% dintre români sunt optimiști în legătură cu viitorul UE, 34% sunt pesimiști.

Citește aici rezultatele integrale ale sondajului eurobarometru

Lasă un comentariu