Eurogrupul prelungeşte cu 7 ani maturitatea creditelor acordate Irlandei şi Portugaliei

credite, Eurogrup, Irlanda, Portugalia

‘Miniştrii Eurogrupului ar dori să ia o decizie pozitivă şi definitivă cu privire la această prelungire la reuniunea de după-amiază cu omologii lor din cele 10 state europene care nu fac parte din zona euro’, a declarat Dijsselbloem la o conferinţă de presă.

 

Comisarul european pentru afaceri economice, Olli Rehn, a salutat acordul Eurogrupului apreciind că este vorba de ‘o nouă etapă spre revenirea completă la finanţarea de pe piaţă a celor două ţări care au beneficiat de programe de ajutor’.

 

Irlanda a primit un pachet de 85 miliarde de euro, iar Portugalia unul de 78 de miliarde de euro de la Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional. Ambele ţări s-au angajat să introducă importante reforme structurale.

 

De asemenea, Jeroen Dijsselbloem a anunţat că Eurogrupul a autorizat planul de asistenţă financiară convenit cu Cipru, care va putea intra în vigoare imediat ce va fi ratificat de parlamentele naţionale. ‘Acest acord este în conformitate cu parametrii şi obiectivele cheie fixate de Eurogrup’, a declarat Dijsselbloem la sfârşitul unei reuniuni a miniştrilor de finanţe din zona euro.

 

Reuniunea Eurogrupului a fost organizată în avanpremiera unei reuniuni informale a consiliului Ecofin, la care vor participa miniştrii de finanţe şi guvernatorii băncilor centrale din toate cele 27 de state membre ale UE.

Ultimele Articole