Totodată, reprezentanţii grupului EURONEWS au anunţat că lucrează deja şi la alte proiecte de canale care vor fi disponibile pe YouTube, o cunoscută platformă video online.
EURONEWS KNOWLEDGE este unul dintre cele 13 canale originale selecţionate în toamna anului 2012 pentru a fi difuzate pe YouTube. Fără a funcţiona ca un canal de flux continuu, ca postul de televiziune Euronews, aceste spaţii tematice propun conţinuturi mai degrabă scurte, create special pentru acest suport online.
Lansat în limba engleză, Euronews Knowledge va furniza mai ales informaţii despre spaţiu şi alte discipline ştiinţifice, propunând emisiuni tematice săptămânale.
„Acest canal a fost lansat acum, astăzi (…) Dorim ca această experienţă să ne permită să dezvoltăm şi alte canale pe YouTube, pentru că noi considerăm că YouTube este o platformă complementară pentru fluxurile Euronews pe care am putea să le prezentăm şi pe alte medii”, a declarat Michael Peters, preşedintele-director al postului Euronews, într-o conferinţă de presă organizată la MIPTV, renumitul târg audiovizual internaţional de la Cannes.
„Am aşteptat puţin până să lansăm acest canal, dar am început deja să lucrăm la alte proiecte, în alte domenii care sunt complementare. Am putea lansa un canal de informaţii destinate tinerilor, am putea lansa un canal despre Europa sau am putea lansa un canal muzical”, a adăugat el.
Lansată în 1993, televiziunea de ştiri Euronews emite în momentul de faţă în 155 de ţări, programele sale fiind recepţionate în 400 de milioane de case. În prezent, Euronews realizează program complet, simultan în 12 limbi – arabă, engleză, franceză, germană, italiană, portugheză, rusă, spaniolă, farsi, turcă, ucraineană şi greacă. Principalii competitori ai Euronews sunt CNN şi BBC World.