‘Ţările producătoare de petrol şi materii prime au obţinut din 2007 un mare avantaj economic’, a afirmat Simone Alvaro, şeful biroului de studii juridice al Consob /Commissione Nazionale per le Societa e la Borsa/. Nu este întâmplător faptul că fondurile lor suverane, odată înclinate să investească doar în obligaţiuni americane, sunt acum gata pentru o diversificare mai pronunţată. În acest fel devin protagoniste ale economiei mondiale: la Burse deţin acţiuni într-o treime din companiile listate, la Londra au participaţii într-o pătrime din companii. ‘Trebuie să se înceapă să se ia act de aceste schimbări’, spune Alvaro, precizând: ”Nu poţi crede că sunt temporare, datorate doar crizei’.
Se spune că iniţiativa achiziţionării casei de modă italiene de haute couture Valentino i-ar aparţine suveranei Qatarului, Mozha. Valentino este din 2007 proprietatea fondului de investiţii Permira. Dar nu este prima casă de modă europeană care intră pe mâini orientale. S-a mai întâmplat cu Cerruti, cumpărată în 2012 de Trinity din Hong Kong, Miss Sixty, care a fost vândută companiei chineze Trendy, iar Gianfranco Ferre a fost achiziţionată de Paris Group din Dubai, anul trecut. Qatarul s-a dedicat de mai mult timp sub diverse forme – investiţii ale familiei regale sau ale statului cu fonduri suverane – unui amplu şi diversificat shopping european.
De la declanşarea crizei economice în 2008, există numeroşi ‘nouveaux riches’ care vizează Europa: de la Emiratele Arabe Unite la Dubai, de la China şi până la Rusia. În cazul regatelor din Golf şi al Rusiei, bogăţiile subsolului au încurajat shoppingul. În cazul Chinei, este vorba de nevoia de a găsi investiţii profitabile pentru rezervele de valută externă acumulate în deceniile de boom al exporturilor.
În ceea ce priveşte Qatarul, datează din 2009 investiţiile sale în Porsche şi Volkswagen. În acelaşi an, a încercat în zadar să obţină echipa de fotbal Manchester City, ajunsă printre proprietăţile fondului suveran din Abu Dhabi, repliindu-se pe Paris Saint Germain. Dacă în Anglia Hamad bin Kalifa Al-Thani a obţinut o cotă a London Stock Exchange, supermarketurile Sainsbury şi banca Barclays, precum şi 100% din istoricele magazine Harrod’s, în Franţa a cumpărat activităţile turce şi operaţiunile luxemburgheze ale Dexia, banca francobelgiană victimă a crizei datoriei suverane, iar cu câteva luni în urmă, a intrat cu 1% în grupul internaţional de lux LVMH.
Odată cu deplasarea puterii economice spre Orient, este inevitabil ca şi simbolurile succesului economic să treacă spre regiuni în care abundă banii şi oportunităţile de creştere. Criza din zona euro a facilitat achiziţiile străine, uneori strategice. Dacă nu ar fi fost forţată de planul de salvare european, Portugalia nu ar fi privatizat niciodată compania sa de electricitate ”Energias do Portugal”, deschizând uşa Qatarului (cu 2%) şi Chinei care, prin braţul său de investiţii, ”China Three Gorges International” a achiziţionat peste 20%.
Qatarul a investit 6,19% în societatea spaniolă Iberdrola, cea mai mare companie de energie eoliană din lume. Emiratele Arabe Unite, prin fondul suveran ”International Petroleum Investment” (Ipic), au profitat de criză pentru a cumpăra de la compania ”Total” franceză 49% din Cepsa, a doua companie petrolieră spaniolă, care se adaugă procentului de 47% deja deţinut, consolidând astfel propriul portofoliu global de investiţii în sectorul energetic.
În Italia, fondul suveran din Abu Dhabi şi-a adjudecat în 2010 o cotă de 6,5% din Unicredit aflat în dificultate, urmat în acest an de fondul rus Pamplona cu 5%, cu rezultatul că străinii deţin participaţia majoritară a colosului bancar.
Miliardarul mexican Carlos Slim a anunţat că ‘este un moment bun pentru a investi în Europa’ şi a oferit 3,5 miliarde de dolari pentru a-şi extinde la 28% participaţia la monopolul olandez al telecomunicaţiilor KPN. Miliardarii ruşi, au vizat, pe lângă cluburi de fotbal, de la Chelsea la Monaco, şi rafinării de petrol. În luna martie, un magnat prieten al preşedintelui Vladimir Putin a achiziţionat rafinăria de la Antwerp din Belgia, una dintre cele cinci cele mai mari din Europa, după ce recesiunea a forţat-o să-şi ducă registrele contabile în instanţă.
China a devenit însă un ”serial buyer” al Europei, în timp ce refuză politicos cererile de cumpărare a datoriei suverane din partea guvernelor din zona euro. Potrivit ”A Capital”, o companie de private equity cu sediul la Beijing şi Paris, Europa a devenit în 2011 principala destinaţie pentru investiţiile chineze în străinătate, care din 2009 s-au triplat ca număr şi au crescut în valoare, în contextul în care numărul de tranzacţii de peste un milion de euro a atins cota 200 în ultimii doi ani. Un exemplu semnificativ este recenta achiziţie de către fondul suveran chinez (CIC) a unui pachet de 30% din divizia de explorare şi producţie a companiei franceze Gaz de France Suez. În total, investiţiile Beijingului în străinătate au atins 68 de miliarde de dolari, conform estimărilor ONU. Este vorba de o creştere de cinci ori comparativ cu cinci ani în urmă. În 2016 va atinge pragul de 800 de miliarde de dolari.
Atractive în Europa sunt companiile de energie electrică sau regenerabilă, de componente, cum ar fi cea norvegiană Elkem, plătită de ”China National Blustar” cu 2 miliarde de dolari în cadrul uneia dintre achiziţiile majore chineze în Europa. Dar şi producătorii germani de maşini de precizie şi platformele logistice, cum ar fi porturile, debuşeuri-cheie pentru bunurile produse acasă. Compania de stat Cosco a obţinut portul grecesc Pireu, în timp ce ”Hutchison Whampoa” a obţinut drepturile de exploatare a portului Taranto, pe jumătate cu taiwanezii de la Evergreen.
Natura achiziţiilor chineze s-a schimbat. ‘Dacă înainte căutau mai ales oportunităţi în regiuni bogate în materii prime, acum privesc investiţiile în străinătate ca pe un instrument pentru a urca în lanţul valorii şi care să le confere un avantaj competitiv acasă’, explică Andre Loesekrug-Pietri, fondator al A Capital. Un exemplu este cel al Club Med, din care grupul privat Fosun a achizitionat 10%, ştiind că piaţa chineză de turism este în expansiune. Un alt exemplu este compania italiană Ferretti. După ce a obţinut în 2009 controlul companiei franceze ”Moteurs Baudouin”, un lider în motoarele marine de calitate, în acest an compania de stat ”Weichai” a cumpărat producătorul de iahturi italian, cu scopul de a oferi un produs de excelenţă multimiliardarilor asiatici care, după ce au acumulat averi în ultimii 20 de ani, descoperă acum plăcerile hobby-urilor.
”Italia ar trebui să profite de marele interes din partea arabilor şi chinezilor faţă de Europa’, a afirmat Bernardo Bortolotti, profesor de economie la Torino şi director al Laboratorului de investiţie suverană din cadrul Centrului Paolo Baffi de la Universitatea Bocconi. ‘Ar putea folosi fondul suveran al Casei de depozite şi împrumuturi ca fond de private equity pentru a investi în companii italiene alături de parteneri străini’, a precizat el.
Dacă interesul străin pentru companii italiene a înregistrat în 2011 o creştere de 80% a operaţiunilor de fuziune şi achiziţie M&A comparativ cu 2010, în primul semestru al lui 2012 s-au încheiat operaţiuni de numai 5 miliarde de euro. ‘Încetinirea investiţiilor străine reflectă efectul de risc de ţară legat de zona euro’, a subliniat Maximilian Fiani, partener la KPMG.
Şeicul din Qatar a pus deja ochii pe Fincantieri şi Eni. Cu companii de acest calibru s-ar putea ajunge însă într-o zonă sensibilă, în care raţiunile politice se suprapun cu cele economice. Cât de mult se poate deschide capitalul unor societăţi strategice din apărare, energie, telecomunicaţii pentru ţări precum China, Rusia şi statele arabe? ‘Este nevoie de o concertare europeană pentru a introduce unele clauze la achiziţii’, spune Bortolotti. Aceasta pentru a nu risca să se vândă odată cu companiile şi valorile Vechii Europe, conchide publicaţia.
