44 la sută din populaţia Germaniei este astăzi de părere că romii sunt înclinaţi spre delincvenţă, potrivit unor studii efectuate de prof. Wilhelm Heitmeyer, cercetător al potenţialului de conflict. Din 10 persoane chestionate, patru au declarat că au o problemă dacă în apropierea lor se află romi. Heitmeyer şi alţi cercetători pleacă de la premisa că cei care au fost chestionaţi nu cunosc niciun membru al comunităţii pe care o antipatizează din oficiu, relateaza Deutsche Welle.
Este o atitudine tipică pentru aşa-numiTul anti-ţigănism. Această atitudine nu se bazează pe experienţe proprii, ci pe proiecţii ale populaţiei majoritare – aceasta este convingerea politologului berlinez Markus End. „Este posibil să fii anti-ţigan fără să fi avut vreodată contact cu oameni pe care-i percepi drept ţigani. Această atitudine este nutrită de clişee vechi de secole, cum ar fi lipsa unei patrii, lene sau delincvenţă, preluate şi de presă”.
La acelaşi rezultat ajunge şi filologul Klaus-Michael Bogdal. Pentru documentarea cărţii sale „Europa îi inventează pe ţigani. O poveste despre fascinaţie şi dispreţ”, el a cercetat relatări originale şi mărturii literare existente de la sosirea grupurilor de romi în Europa, în urmă cu 600 de ani.
Acestea arată cum membrii acestei minorităţi au fost marginalizaţi şi urmăriţi fiindcă erau străini, într-o perioadă în care statele naţionale erau în plin proces de formare. Au fost alungaţi sau ucişi, mari scriitori cum ar fi Cervantes, Shakespeare, Goethe sau în contemporaneitate Günther Grass le-au conferit apucături criminale sau sălbăticie necontrolată.
În principiu, romii sunt recunoscuţi ca minoritate naţională în Germania, ceea ce înseamnă că se bucură de protecţie din partea statului. Aceasta nu-i protejează însă de duşmănia oamenilor. Un sondaj reprezentativ relevă că trei din patru romi au fost discriminaţi în repetate rânduri în viaţa lor, fie la muncă, fie de către vecini, fie în localuri sau în alte locuri publice.
„Sloganurile rasiste împotriva romilor sunt în continuare la ordinea zilei în Germania”, arată Oficiul Federal Anti-discriminare. Comisarul pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei, Thomas Hammarberg, s-a declarat la rândul său îngrijorat de numeroasele mesaje anti-romi, postate în internet de grupări de extremă dreaptă din Germania.
Totuşi, anti-ţigănismul nu este în Germania aşa de răspândit ca în multe alte ţări europene. În cartierul Neukölln din Berlin, de exemplu, unde un partid populist de dreapta a chemat la începutul lunii martie la manifestaţii împotriva romilor, ca urmare a unor relatări din presă privind prezenţa notabilă a acestora în urbe, aproximativ 300 de oameni au demonstrat împotriva anti-ţigănismului şi rasismului. Ei au scandat: „Bine aţi venit în Neukölln!” şi „Respect pentru toţi oamenii”.