Marian Manolache

Europenii vin cu bani pentru autostrăzile româneşti. Vezi care îi interesează

autostrazi romania

„Aceste decizii ale Comisiei Europene constituie o veste extraordinară pentru România pentru că ne permit să începem decontarea din bani europeni nerambursabili a lucrărilor pentru construcţia autostrăzilor de pe Coridorul IV. Aprobarea finanţării europene pentru aceste două proiecte va duce şi la creşterea ratei de absorbţie a fondurilor europene la MTI până la sfârşitul anului, urmând ca în 2012 şi 2013 să cheltuim integral cele două miliarde de euro alocate pentru proiectele de infrastructură rutieră. În următoarele săptămâni vor începe efectiv şi lucrările la aceste proiecte, după finalizarea perioadei de proiectare prevăzute în contractele semnate în lunile mai şi iunie anul acesta”, a declarat, luni, ministrul Anca Boagiu.

 

Cele două autostrăzi fac parte din Coridorul IV pan-european.

 

Proiectul Nădlac-Arad vizează proiectarea, supervizarea şi construcţia unei autostrăzi între Nădlac şi Arad, de 38,882 km, dar şi a unui drum de legătură între Nădlac şi DN7, în lungime de 5,911 km.

 

Astfel, vor fi construite două poduri, 11 pasaje, trei noduri rutiere, un centru de întreţinere şi două zone de servicii. Contribuţia nerambursabilă din Fondul de Coeziune al Uniunii Europene pentru acest obiectiv este de 213,8 milioane euro, iar termenul de finalizare este 2013.

 

„Prin construcţia autostrăzii Nădlac-Arad se estimează o reducere cu 40% a numărului de accidente pentru traficul între Nădlac şi Arad, precum şi o reducere a timpului mediu de călătorie la 26 minute. Prin construcţia autostrăzii Orăştie-Sibiu se estimează reducerea cu 20% a numărului de accidente pentru traficul între Orăştie şi Sibiu, precum şi reducerea timpului mediu de călătorie la 56 de minute”, potrivit MTI.

 

Proiectul Orăştie-Sibiu are drept obiectiv proiectarea, supervizarea şi construcţia unei autostrăzi între Orăştie şi Sibiu, de 82,07 km. Proiectul prevede construcţia a nouă poduri, a trei viaducte, a 25 de pasaje, a opt noduri rutiere, a două centre de întreţinere şi a patru zone de servicii. Contribuţia nerambursabilă din Fondul de Coeziune al Uniunii Europene pentru acest obiectiv este de 510,1 milioane euro, iar termenul de finalizare este 2013.

 

Ultimele Articole