„Problema datoriilor suverane din Europa, problemele bancare din Europa se află în vârful listei cu ameninţări care pot fi identificate. Evident, Europa constituie o preocupare uriaşă”, a declarat Krueger, preşedintele echipei de consilieri economici al Casei Albe, la o reuniune organizată de Wall Street Journal.
El a apreciat totuşi că „europenii au capacitatea de a-şi rezolva problemele”, dar că „este important să acţioneze rapid, pentru că aceste probleme reprezintă o ameninţare nu doar pentru Europa şi SUA, ci la adresa întregii lumi”.
Washingtonul face presiuni asupra zonei euro de a pune fără întârziere în aplicare un plan de salvare pentru a ieşi din criza datoriilor, în condiţiile în care o realunecare a SUA în recesiune, pe fondul acestei crize, ar putea submina şansele lui Obama de a fi reales, la alegerile prezidenţiale din 2012, menţionează Reuters.
Deşi situaţia creşterii economice s-a mai îmbunătăţit, nivelul şomajului se menţine foarte ridicat în SUA, la 9%, şi de aceea, a subliniat Krueger, este „vital” ca legislativul să adopte legea vizând crearea de noi locuri de muncă prezentată în septembrie de liderul de la Casa Albă, prin intermediul unui plan evaluat la 447 miliarde de dolari. Congresmenii dezbat încă proiectul lui Obama.
Şeful consilierilor economici ai lui Obama a mai amintit marţi că „20% din exporturile SUA se duc în Europa, 15% în zona euro” şi a calificat planul lui Obama vizând crearea de locuri de muncă drept „medicamentul potrivit pentru a trata o slăbire a cereri”.