Roxana Zega

Europa s-a pus de acord să interzică importul de ţiţei din Iran

petrol, pret petrol

La începutul lunii decembrie 2011, liderii europeni nu au reuşit să cadă la o înţelegere în privinţa impunerii de sancţiuni comerciale Iranului. Opoziţia de la acel moment a unor ţări europene, în special a Greciei, a fost depăşită acum, potrivit unei surse Reuters.

 

Încă nu s-a stabilit data de la care va fi impus embargoul asupra importuilor de pentrol din Iran, însă sursa oficială citată de Reuters, care a vorbit sub protecţia anonimatului, spune că acordul de principiu este în picioare şi că s-au făcut multe progrese.

 

Preţul ţiţeiului a crescut la 103,6 dolari barilul de la 102,4 dolari, pe piaţa americană, în urma ştirii, în timp ce barilul de petrol Brent s-a scumpit de la 112 dolari la 113,96 dolari.

 

Petrolul a început şi acest an în creştere puternică, datorită datelor economice care indică creşterea cererii din partea marilor economii emergente, în principal China, şi temerilor privind impactul tensiunilor dintre Iran şi Vest asupra exporturilor din Orientul Mijlociu.

 

Exerciţiile militare derulate de Iran în Golf şi manevrele executate de nave SUA în zonă au generat temeri privind o posibilă confruntare între Teheran şi Washington, care ar bloca cea mai importantă rută de tranzit a exporturilor de petrol din Orientul Mijlociu.

 

Teheranul a ameninţat că ar putea închide Strâmtoarea Ormuz, tranzitată de 40% din petrolul consumat la nivel mondial, dacă Vestul va impune sancţiuni asupra exporturilor de ţiţei ale Iranului.

 

Un portavion SUA a părăsit zona după exerciţiile militare iraniene, iar oficialii de la Teheran au avertizat că vor „lua măsuri” dacă nava va reveni în Golf.

 

Analistul Carsten Fritsch de la Commerzbank a declarat că manevrele militare şi comentariile Iranului au ridicat prima de risc a petrolului şi a altor mărfuri sensibile la evenimentele din regiune.

 

Ultimele Articole