Eurostat: 64% dintre fermele româneşti active în 2007 produceau pentru consum propriu

Consum, Eurostat, ferme, producție, vanzari

Potrivit statisticii privind Structura fermelor în anul 2007 (Farm Structure Survey 2007) a Eurostat, în România erau înregistrate 3.931.350 unităţi agricole, cu 7,6% mai puţine decât în anul 2005, iar suprafaţa medie a unei unităţi era de 11 hectare, cu 31% mai mare decât în 2005.

Potrivit datelor biroului european de statistică, 866.700 dintre unităţile agricole autohtone înregistrate la nivelul anului 2007, aveau o dimensiune economică de cel puţin o unitate de nivel european (ESU) – adică aveau cel puţin 1,3 hectare cultivate cu cereale sau cel puţin o vacă. Astfel, potrivit Eurostat, numărul unităţilor agricole de cel puţin 1 ESU a scăzut cu 30% faţă de cele 1.236.000 înregistrate în 2005.

Cele 866.700 de unităţi utilizau circa 9.498 milioane hectare, adică jumătate din suprafaţa agricolă utilă totală, în scădere cu 8,1% faţă de 2005. În ceea ce priveşte însă suprafaţa agricolă utilizată de fiecare unitate în 2007, aceasta a crescut cu 31% faţă de 2005, de la 8,4 hectare la 11 hectare. Aceste unităţi agricole utilizau 965.500 unităţi de lucru anuale (ULA), adică echivalentul a 965.500 de oameni care lucrau full time.

În plus, din cele 866.700 unităţi agricole, 54% erau întreţinute de mai puţin de un om, în timp ce 9% se foloseau de două sau mai multe persoane. Totodată, 19% dintre ele foloseau mai puţin de 2 hectare, în timp ce 1,6% întrebuinţau peste 50 de hectare.

Totodată, 22% dintre fermele autohtone erau specializate în creşterea animalelor, în special pe hrănirea acestora cu nutreţ verde, 21% specializate în cultivarea pământului, iar 12% dintre ele aveau activitate atât de cultivare, cât şi de creştere a animalelor.

Aproximativ 1,8 milioane de români care fac parte dintr-o familie lucrau în agricultură în 2007, iar 47% dintre aceştia erau femei. 855.710 erau proprietari ai parcelei lor, 19% dintre aceştia fiind femei, iar 30.250 lucrau full time pe ogor, în timp ce 825.460 se ocupau de asta part time.

Ultimele Articole