Problema salariilor bugetarilor şi a pensiilor este în centrul atenţiei în România în aceste zile. Datele publicate de Eurostat arată, însă, că România stă mai bine decât multe state membre ale Uniunii Europene la capitolul cheltuieli. Anul trecut, statul român a folosit echivalentul a 10,6% din PIB pentru plata angajaţilor, aproximativ o treime din banii pe care i-a avut la dispoziţie.
La nivel european, media este mai mare, de 11,2%. De altfel, România stă mai bine decât 18 ţări din Uniune după nivelul în PIB al cheltuielilor salariale. Mai bine decât ţări precum Slovenia, Estonia şi Franţa. Singurele state din Uniune care alocă mai puţini bani în PIB decât România pentru plăta bugetarilor sunt, în ordine, Germania, Slovacia, Luxemburg, Cehia, Bulgaria, Austria, Olanda şi Polonia.
Pe de altă parte, România a înregistrat în 2009 a doua cea mai scăzută pondere în PIB a alocărilor sociale, de 13,5%, mult sub media europeană de aproape 22%. Totuşi, alta este situaţia la nivel european: cele 11% procente alocate cheltuielilor salariale, cât este media în Uniune, reprezintă un sfert din veniturile bugetare, estimate la 44%.
Iar România se află pe ultimul loc în blocul comunitar în funcţie de ponderea în PIB a veniturilor bugetare, cu 32,1% în 2009. Mult sub încasările raportate de Bulgaria, de 36,9%, de Polonia, cu peste 37% şi de Ungaria, cu aproape 46% din PIB.