EUROSTAT a precizat, la solicitarea MEDIAFAX, că „nu există restricţii în statele membre în ceea ce priveşte schimbarea structurii teritorial-administrative”, iar „împărţirea administrativ-teritorială a unui stat membru este considerată o problemă internă”.
„Totuşi, autorităţile naţionale sunt obligate să informeze Comisia Europeană despre toate schimbările, în cazul în care acestea afectează clasificarea ţării, aşa cum se regăseşte în Nomenclatorul Unităţilor Statistice Teritoriale (NUTS) al EUROSTAT, în conformitate cu articolul 5 din Regulamentul NUTS numărul 1059/2003. Clasificarea NUTS este un sistem comun de clasificare teritorială la nivelul UE, folosit în scopuri statistice. Această clasificare se bazează pe structura administrativă existentă la nivel naţional în statele membre. Dar această clasificare trebuie păstrată stabilă pentru o anumită perioadă de timp de minimum 3 ani. Concret, acest lucru înseamnă că un stat membru este liber să îşi schimbe structura administrativ teritorială dar trebuie să ofere Comisiei statistici bazate pe clasificare în vigoare în Nomenclator. Această situaţie se menţine până la adoptarea următorului amendament la clasificarea NUTS, când Nomenclatorul va fi adaptat noii structuri administrativ teritoriale în vigoare în ţara respectivă”, a explicat serviciul de presă al EUROSTAT în răspunsul transmis MEDIAFAX. Citeşte mai departe pe MEDIAFAX