A vorbi de parcuri tematice în Spania este, în mare măsură, a spune o poveste despre concedieri, suspendarea plăților, afaceri urbanistice murdare, investiții puternice cu prea puțină amortizare, lovituri și schimbări în continuu ale gestiunii. Și despre aventuri politice eșuate impulsionate de guverne autonome, fie direct, fie prin intermediul caselor de economii. Doar Port Aventura (Tarragona), după o salvare în 2004 prin intrarea La Caixa, care în 2009 a restructurat afacerea, poate face față.
În ciuda experiențelor frustrante, atât în Spania cât și în Europa, răspunsul guvernului regional catalan [Generalitat] la decizia magnatului american Sheldon Adelson de a paria pe Madrid pentru a găzdui macrocazinoul Eurovegas (un super complex, în acest caz, al jocurilor de noroc) a constat în susținerea proiectului de a construi nu unul, ci șase parcuri tematice dintr-o lovitură în localitățile Vila-Seca și Salou, lângă Port Aventura, sprijinite de La Caixa și agenția Veremonte, a omului de afaceri din Valencia Enrique Bañuelos, unul dintre reprezentanții de seamă ai boom-ului imobiliar, scriu cei de la Presseurop.
Supercomplexul se va numi Barcelona World și, potrivit agenților săi, este prevăzut să genereze 20 000 de locuri de muncă (un număr dublu de slujbe indirecte), să se investească 4 775 de milioane de euro în construcția sa și să atragă 10 milioane de turiști pe an. Are ca referință europeană Disneyland Paris, care primește în jur de 15 milioane de vizitatori.
Parcuri tematice versus orașe
„Anunțul este un circ total, un proiect fără niciun conținut, ireal și prea puțin gândit” arată José Miguel Iribas, sociolog specializat în diagnosticul teritorial, urbanistic și turistic. „Parcurile tematice în Spania au avut rezultate deplorabile; inclusiv în Europa: Disneyland Paris a fost un eșec” spune el. „Pe tot continentul, funcționează bine doar două parcuri mici focalizate pe anumite teme” subliniază Luis María Huete, profesor la IESE Business School și autor al primului studiu realizat despre Port Aventura.
Unul dintre ele este Efteling, dedicat elfilor și poveștilor cu zâne care primește în jur de 1,5 milioane de vizitatori pe an, aflat în Olanda, „fără mult pretenții și foarte familiar”. Celălalt este Europa Park, foarte mare, aflat în Germania, unde merg în jur de patru milioane de oameni pe an.
Cu excepții, precum acestea două, parcul tematic „este un model care per se nu funcționează în Europa”, insistă Huete. Originea sa vine din anii șaizeci și șaptezeci, într-un moment în care formele distracției nu aveau nimic de-a face cu cele din prezent.
Modelul s-a dezvoltat în Statele Unite, unde oferea posibilitatea de a ieși dintr-un mediu plictisitor al cartierelor rezidențiale, a căror posibilitate de distracție se limitează practic la centrele comerciale, și invita familiile să meargă într-un loc amabil și sigur. Exista convingerea că extrapolarea mecanică a acestui model american pentru uz turistic și ocuparea timpului liber ar fi la fel de posibil în Europa, povestește Iribas. „Dar nu a fost așa”.
Există un motiv principal, pentru sociolog, care explică de ce a eșuat modelul parcurilor de distracții în țările europene. „Parcurile tematice susțin orașele în Statele Unite”, argumentează el. „Dacă Europa are vreo forță, aceasta este rețeaua ei de orașe”, adaugă Iribas. Și pentru a ilustra acest argument, spune: „Concurența lui Mickey Mouse este foarte limitată față de orice colț din Paris”.
Moduri diferite de a se distra
La polul opus al distracției legate de o activitate închisă, precum cea din parcurile tematice (Las Vegas ar fi o variantă legată de jocuri), sau al modelelor asemănătoare de genul croazierelor sau al complexelor cu totul inclus, se află distracția urbană, în care „timpul apare în mod spontan în oraș și oferta este mult mai deschisă”, povestește Iribas. „Marea tradiție europeană este cea a orașelor deschise” care, cu magazinele lor, barurile și catedralele, „își modelează oferta în funcție de cerere”. „Intensitatea și diversitatea unui oraș nu se poate reproduce sau fabrica, sau, în orice caz, costă foarte mult”, adugă acest specialist în urbanism și turism.
Dar eșecul parcurilor tematice nu se explică doar prin convingerea că modul de a se distra al europenilor s-ar adapta la cel al americanilor. „În Orlando, parcurile Disney, Sea World sau Studios Universal practic au aceiași vizitatori în fiecare zi, sunt puține variații importante”, explică Juan José de Torres, fost director general al Parcului Warner (Madrid) și Terra Mítica (Benidorm), două din marile complexe spaniole.
Totuși, în Spania, lucrurile se schimbă. „Într-o zi poți să ai 30 000 de vizitatori și în alta 500”, comentează el. „Nu este ușor să te adaptezi la aceste fluxuri fără să reduci atât de mult serviciile până la punctul în care pare a fi alt parc”. La asta se adaugă faptul că unele centre, precum e cazul Terra Mitica, sunt supradimensionate.
„Ar fi o greșeală să insistăm în modelul clasic al parcului tematic”, insistă Huete. „Presupun că se va renunța la atracții și se va pune accentul pe hoteluri, restaurante, cazinouri, locuri pentru a bea ceva…, va fi interesant să vedem ce se întâmplă dacă până la urmă se implementează proiectul, ceva ce nu îmi e clar deloc. Nici Barcelona World nici Eurovegas”. Timpul ne va spune.
