„Aproximativ 100.000 de persoane”, în principal muncitori egipteni şi tunisieni, au părăsit Libia pentru a se refugia în ţări vecine, potrivit Înaltului Comisariat ONU pentru Refugiaţi (UNHCR), care încearcă să le vină în ajutor, iar exodul continuă.
La Malta, o navă, Toscana, era aşteptată duminică la prânz, cu peste 1.800 de muncitori la bord, în special coreeni şi filipinezi.
În Tunisia vecină, o filială locală a Semilunii Roşii vorbeşte despre o „criză umanitară” şi face apel la ajutor. „Peste 10.000 de persoane, majoritatea egipteni”, au plecat din Libia numai sâmbătă, prin principalul punct de trecere a frontierei, Ras Jedir.
„Peste 10.000 de persoane au trecut (frontiera) ieri, prin (punctul) Ras Jedir. Este o criză umanitară. Lansez un apel insistent ca toată lumea să ajute la soluţionarea acestei probleme”, a declarat Monji Slim, preşedintele Comitetului Regional al Semilunii Roşii, la Ben Guerdane, primul oraş de la frontieră. Citeşte mai mult pe www.mediafax.ro