Cei mici dispar
“O treime din agenţii probabil că au murit deja. Nu trebuie să ne luăm după datele de la Registrul Comerţului, pentru că oamenii îngheaţă activitatea în aşteptarea unor vremuri mai bune. Înainte de criză erau în jur de 10.000 de agenţii, din care 2.000 în Bucureşti. Cu siguranţă că se va mai reduce numărul acestora. Vor fi afectate mai ales agenţiile mici, care nu au avut bugete care să le permită depăşirea crizei. Nu au putut să reziste. S-ar putea ca sfârşitul crizei să ne găsească cu un număr al agenţiilor imobiliare la nivel de o treime din totalul înregistrat înainte de începerea crizei. În Bucureşti cred că vor rămâne cam 40% din agenţiile imobiliare”, spune expertul imobiliar Ion Radu Zilişteanu.
Cifra avansată de Ion Radu Zilişteanu este apropiată şi de cea pe care mizează fostul preşedinte al Asociaţiei Române a Agenţiilor Imobiliare, Ruxandra Cleciu. “După părerea mea, din cele 10.000 de agenţii, sunt doar 5.000 de agenţii în adevăratul sens al cuvântului, restul fiind afaceri de familie. Din cele 5.000 vor rămâne 60%”, spune aceasta. Ruxandra Cleciu mai afirmă că situaţia este dificilă pentru cei din provincie. “În Bucureşti au început să se mişte lucrurile, se încheie tranzacţii, dar în provincie e dezastru”, spune Cleciu.
Piaţa, la pământ
Reducerea numărului tranzacţiilor este principala cauză a acestui fenomen. Fără comisioanele încasate în urma tranzacţiilor, agenţiile nu-şi pot acoperi costurile de funcţionare. Iar numărul tranzacţiilor a scăzut dramatic. În perioada ianuarie-mai 2009, în România s-au realizat 134.496 de tranzacţii imobiliare, faţă de 209.409 tranzacţii în aceeaşi perioadă a anului trecut, conform Uniunii Naţionale a Notarilor Publici.
O scădere de 35,7%. Procentual, cea mai mare scădere s-a înregistrat în luna februarie, când s-au încheiat 26.428 tranzacţii, cu 40,2% mai puţine decât în aceeaşi lună a lui 2008. “Agenţiile foarte mici pot să închidă foarte repede: nu aveau obligaţii, contracte. Pentru cele mai mari este dificil deoarece au contracte în derulare. Firmele care vor rezista şi vor avea clienţi vor fi cele care vor da consultanţă şi servicii la un nivel profesionist”, spune Ruxandra Cleciu.
Aceasta mai afirmă că, în ciuda crizei, comisionul nu a scăzut. “Comisionul este tot de 3%. Se practică un comision de 2% doar pentru tranzacţiile de peste 200.000 de euro”, a declarat Ruxnadra Cleciu. Criza a adus şi prima retragere de pe piaţa rezidenţială a unui nume cu greutate. Compania de consultanţă imobiliară Colliers a anunţat în urmă cu câteva luni că din cauza blocajului de pe piaţa apartamentelor noi se retrage de pe piaţa rezidenţială.