”11 dintre aceste licențe sunt pentru București (+Ilfov n.red). Continuăm să avem negocieri cu noi antreprenori locali, dispuși să intre în familia Subway”, spune Rumen Radev, responsabilul de dezvoltare al retailerului.
Potrivit acestuia, în prezent, se lucrează la câteva dintre restaurante, însă nu s-a luat decizia asupra celui care va fi inaugurat primul. ”S-ar putea să deschidem câteva unități în foarte scurt timp. Momentan lucrăm la cele din București, Iași, Cluj-Napoca și Timișoara”, spune Radev menționând că este în negocieri pentru încă câteva unități la nivel național. ”Nu ne-am stabilit o țintă privind numărul de restaurante pe care vrem să le deschidem în România, la început. Căutăm amplasamente care să se potrivească partenerului nostru de franciză. România este o țară mare cu multe oportunități, prin urmare ne așteptăm, în următorii ani, să depășim de câteva ori numărul de licențe existente”, conchide reprezentantul Subway.
Subway are unele dintre cele mai mici costuri de start-up din întreaga industrie de profil, investiția medie într-o unitate deschisă în Europa Centrală și de Est fiind de aproximativ 100.000 de euro. La nivel mondial, Subway are 36.162 de restaurante, în 98 de țări.