„ISIS primește bani, cu siguranță, de la unii dintre prietenii noștri din statele arabe. Trebuie să vedem cine îi sprijină, cine lasă banii să circule către ei”, a declarat generalul Ben Hodges la o conferință susținută la Berlin.
În ceea ce privește o strategie în privința ISIS, generalul a fost sincer și direct, relatează The Daily Telegraph: „Există niște oameni care trebuie să fie omorâți”, a spus el.
Statele Unite l-au eliminat printr-o operațiune spectaculoasă de comando, întreprinsă în Pakistan la 2 mai 2011, pe Osama ben Laden, liderul rețelei teroriste al-Qaida, considerat responsabil pentru atacurile din 11 septembrie 2011 asupra turnurilor gemene din New York. Osama ben Laden și al-Qaida erau văzuți până la acel moment principalii exponenți ai terorismului internațional.
După o perioadă de relativă acalmie și după destrămarea rețelei al-Qaida, odată cu Primăvara Arabă și războiul civil din Siria, extremiștii din organizația autointitulată Statul Islamic din Irak și Levant (ISIS) au devenit principalii exponenți ai terorismului, remarcându-se prin atrocități și cruzime.
Statul Islamic controlează deja regiuni întinse din nordul Siriei, nordul Irakului, dar şi în nordul Libiei.