Potrivit publicaţiei Sunday Express, „tot ceea ce au de făcut moldovenii pentru a obţine un paşaport UE este să prezinte documente care să arate că sunt originari din România”, un stat membru UE care a deschis recent două noi consulate la Bălţi şi Cahul, pentru a face faţă cererii tot mai mari. Numărul acestora nu a fost inclus în estimările cu privire la românii şi bulgarii ce intenţionează să migreze, la rândul lor, în Marea Britanie, notează publicaţia.
Mulţi dintre potenţialii imigranţi au cazier pentru infracţiuni grave privind prostituţia şi traficul de fiinţe umane, scrie publicaţia, adăugând că investigaţii Sunday Express relevă că eforturi ale Agenţiei britanice de Frontieră de „stopare a unui val de criminali şi violatori” sunt „inadecvate”.
Potrivit unui document UK Border Agency adresat stagiarilor, citat de publicaţie, „condamnări penale anterioare nu reprezintă un motiv întemeiat (pentru refuzul accesului), cu excepţia unor infracţiuni deosebit de grave, ca violul, crima sau traficul de droguri, sau riscului de recidivă în cazul unor infracţiuni minore”.
„Aproximativ 226.507 persoane din (Republica) Moldova au obţinut cetăţenia română din 1991 şi până la 15 august 2011”, declară Sergiu Panainte, de la Fundaţia Soros, citat de Sunday Express. El adăugă că „alte zeci de mii” au obţinut-o ulterior, „având în vedere urgentarea (acestui) proces”. „Există o cerere mai mare ca niciodată din partea celor care vor paşaport românesc”, declară pentru Sunday Express Anca Niculescu, în vârstă de 21 de ani.
Preşedintele român Traian Băsescu alimentează acest „exod” moldovean, stabilind o ţintă de procesare a 10.000 de solicitări de paşapoarte lunar, scrie publicaţia, adăugând că cei care nu pot obţine paşapoartele românşti legal le pot cumpăra pe piaţa neagră în schimbul sumei de 1.000 de lire sterline (1.155 de euro) şi citează şase oficiali români şi 20 de membri ai unei grupări arestaţi anul trecut pentru furnizarea unor paşapoarte false.