Mihai Barsan

Exploziile din Boston: Părinţii presupuşilor autori ai atentatelor cred că este vorba de o înscenare

atentat, Boston, explozie, părinți

„Li s-a făcut o înscenare”, a declarat Anzor Ţarnaev, tatăl celor doi, care locuieşte în republica rusă Daghestan, potrivit CNN.

 

 

„În mod clar este o înscenare”, a spus şi Zubeidat Ţarnaeva, mama celor doi. „Este imposibil ca ei să fi făcut aşa ceva. Sunt sigură că a fost o înscenare”, a continuat Ţarnaeva.

 

 

Al doilea suspect în cazul atentatelor din Boston, adolescentul Jokar Ţarnaev, a fost arestat în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă  şi este în stare gravă. Jokar Ţarnaev, în vârstă de 19 ani, era căutat activ de peste 9.000 de agenţi ai forţelor de ordine de aproape 24 de ore.

 

 

Fratele acestuia, Tamerlan Ţarnaev, în vârstă de 26 de ani, a fost ucis vineri dimineaţă într-o operaţiune a poliţiei.

 

 

Atentatele la maratonul din Boston au fost comise pe 15 aprilie, soldându-se cu trei morţi şi peste 180 de răniţi.