Dacia a început în forţă anul 2010, după ce în prima lună compania a raportat exporturi în creştere cu aproape 150% faţă de ianuarie 2009. Exporturile Dacia în urmă cu exact un an erau de 8.900 de unităţi, iar acum s-au cifrat la 22.000 de maşini, potrivit vicepreşedintelui companiei Constantin Stroe.
„Dacia a început acceptabil anul 2010. Dacă ne-am fi bazat pe piaţa româneacă, în ianuarie ar fi trebuit să lucrăm doar 7 ore şi jumătate. Am reuşit totuşi să dăm afară 22.000 de maşini la export şi pe urmă contăm pe Dacia Duster care va trebui să aducă un aport pentru a depăşi acest an de criză”, a declarat vicepreşedintele Dacia, Constantin Stroe.
Vicepreşedintele Dacia a declarat la Realitatea FM că Dacia Duster va fi lansată în 2 martie, la Geneva urmând ca imediat să fie prezentată şi comercializată în România „pentru că e o problemă de respect, nu e vorba doar că sediul uzinei e în România”.
„Realmente va fi vârful realizărilor noastre din punct de vedere al performanţei şi, bineînţeles al calităţii şi contăm mult pe aportul acestui nou automobil care va întregi gama Dacia anului 2010 ca una din pârghiile de traversare a acestei crize profunde care afectează mai ales piaţa auto din România”, a adăugat Stroe.
Vicepreşedintele Dacia dezvăluie că preţul Daciei 4X4 Duster va fi „imbatabil” şi spune că modelul este deja în fabricaţie, în România, pentru că, odată cu lansarea trebuie asigurat concesionarilor un stoc minim de prezentare.
Dacia ocupă locul trei în Franţa din punct de vedere al numărului de autoturisme achiziţionate anul trecut prin intermediul programului guvernamental de înnoire a parcului auto.