Mihai Barsan

Expoziţii omagiale Nichita Stănescu la Lisabona şi Bruxelles

bruxelles, expoziţie, ICR, Lisabona, Nichita Stănescu

Expoziţia de la sediul ICR Lisabona se compune din panouri cu versuri de Nichita Stănescu traduse în portugheză de Caetano Waldrigues Galindo, Daniel Falkemback Ribeiro şi Joăo Monteiro, la care se adaugă alte traduceri în limbile franceză şi engleză. Vernisajul va fi completat de recitarea în portugheză a poemelor. Recitările şi vizionarea expoziţiei vor fi însoţite în ziua vernisajului de un fundal sonor constituit din piese muzicale pe versuri ale marelui poet.

 

Proiectul de la Lisabona îşi propune încurajarea traducerilor din opera lui Nichita Stănescu, aproape inexistente în Portugalia, dar care au stârnit un anumit interes în Brazilia.

 

Sunt un om viu: sub titlul acestui poem din 1964, se va vernisa expoziţia de la ICR Bruxelles. Expoziţia cuprinde fotografii de poeme în română, dar şi traduse în limbile franceză şi engleză. La vernisaj, studenţii care învaţă limba româna la cursurile organizate de ICR Bruxelles vor citi poemele lui Nichita Stănescu traduse în limbile lor materne, respectiv franceza, engleza, germana, italiana, neerlandeza şi spaniola. Poetul Andrei Corescu va prezenta publicului în premieră propriile traduceri în franceza ale câtorva poeme de Nichita Stănescu, precum şi lirica proprie. Vor fi prezenţi şi membri ai cercului literar al Comisiei Europene.

 

Nichita Stănescu (31 martie 1933-13 decembrie 1983) este autorul unui număr de 23 de volume de versuri. A primit în anul 1976 Premiul Internaţional ‘Gottfried von Herder’ al Universităţii din Viena pentru întreaga activitate poetică. În anul 1979 a fost propus pe lista candidaţilor la Premiul Nobel pentru Literatură figurând astfel, în anul 1980, alături de Odisseas Elytis, Max Frish, Léopold Sédar Senghor şi Jorge Luis Borges printre nominalizaţii Academiei Suedeze la această distincţie. În primăvara anului 1982 i se decernează Marele Premiu ‘Cununa de Aur’ la Festivalul Internaţional de Poezie de la Struga (R.S.F.I.), pentru volumul ‘Dreptul la timp’.

Ultimele Articole