Ana Draghici

F.HAJDINJAK:Trebuie să găsim un mod clar de recuperare a pierderilor de 1 mld de lei

eon, liberalizare, pret energie

Declaraţia a fost făcută de directorul general al EON România, Frank Hajdnijak, care a subliniat că grupul are de recuperat costuri de circa 1 miliard de lei. Acesta a mai spus că impactul certificatelor verzi asupra preţului energiei este de 8%, în acest an.

 

Strategia de investiţii a grupului EON pe piaţa din România va ţine cont de modul în care va fi implementat calendarul de liberalizarea a preţurilor energiei electrice şi gazelor naturale precum şi de modul în care se va decide recuperarea costurilor neacoperite prin tarifele reglementate. Directorul general al EON România, Frank Hajdnijak a declarat că vor continua investiţiile în reţelele de distribuţie dar că în privinţa investiţiilor pe zona de producere a energiei nu au fost luate încă deciziile privind continuarea acestora.

 

„Brăila este în proces de obţinere a autorizaţiilor şi aprobărilor de începere a proiectului. Mă aştept ca cel târziu în 2013 sa avem o decizie finală referitoare la acest proiect. Vom vedea dacă îl continuăm sau nu […] Cu privire la proiectele eoliene pe care urmărim să le dezvoltăm vom lua o decizie finală foarte curând. În trimestrul doi sau trimestrul trei vom decide dacă vom dezvolta aceste proiecte sau dacă le vom vinde”


Directorul general al EON România a precizat că la acest moment compania poartă discuţii cu reprezentanţii ANRE privind modul în care vor fi recuperate costurile nerecunoscute în preţurile reglementate. Acesta a subliniat că se impune recuperarea acestor costuri în cea de-a treia perioadă de reglementare care incepe la 1 ianuarie 2013.

 

„Trebuie să găsim un mod clar de recuperare a pierderilor pe care noi le-am înregistrat în această perioadă de reglementare. Este vorba de perioada din 2009 până în prezent, în care EON a acumulat pierderi care ajung la 1 miliard de lei.”


Deşi nu a putut preciza care va fi impactul liberalizării asupra preţurilor energiei şi gazelor, directorul general al EON România a declarat că implementarea schemei de sprijin pentru producatorii de energie regenerabila prin acordarea de certificate verzi ar putea avea un impact de 8% in 2012 asupra pretului final la energia electrica.

 

„Pentru 2011 ne aşteptăm ca impactul certificatelor verzi să fie între 30 şi 40 de lei pentru un megawatt-oră. Depinde de cât de multă energie verde va fi introdusă în coşul de producţie. ANRE este cel care va stabili în final acest lucru.”


Cifra contrazice calculele Autoritatii Nationale de Reglementare in Domeniul Energiei care estimeaza un impact de doar 2,5% asupra preturilor in 2012. Companiile deţinute de grupul german E.ON în România au bugetat pentru acest an investiţii de circa 350 milioane lei, faţă de 330 milioane lei în 2011. Cifra de afaceri consolidată a grupului de companii E.ON în România s-a situat, în 2011, la 4,33 miliarde lei (circa un miliard de euro), nivel apropiat de cel înregistrat în anul 2010.

 

Ultimele Articole