F. Pogonaru: Calitatea învăţământului este o problemă a mediului de afaceri

educație, Florin Pogonaru, invatamant, mediul de afaceri, tineri

Nepotrivirea dintre programa universitară şi cererea din economia reală, blazarea profesorilor şi lipsa criteriilor de evaluare a calităţii îi dezorientează pe tineri. Pe de altă parte, nici mediul de afaceri nu este suficient de matur ca să formuleze o cerere clară.

Problemele învăţământului încep, inevitabil, de la formatori. Sunt multe specializări „expirate” pe piaţa muncii, care sunt păstrate pentru a salva catedrele unor profesori universitari, spun oamenii de afaceri.

„Nemulţumirea rămâne. Faptul că tinerii sunt învăţaţi ceea ce ştiu profesorii şi eventual profesorii ştiu ceea ce au învăţat înainte de 89, e o problemă a mediului de afaceri. Atâta timp cât învăţământul nu va putea supravieţui pe false criterii, altele decât acelea de a da absolvenţi care se cer pe piaţă, e o problemă”, explică Florin Pogonaru, preşedinte AOAR.

Omul de afaceri spune că absolvenţii care vin să se angajeze sunt „şocaţi” că trebuie să se prezinte la birou la ora nouă sau că li se cere să vină zilnic. În plus, nu au exerciţiul muncii în echipă. Pe de altă parte, o serie de afaceri româneşti sunt construite „după ureche” şi nu au criterii clare de selecţie a absolvenţilor, ca în cazul multinaţionalelor.

„Trebuie să ne uităm şi cum s-a creat mediul de afaceri în România – destul de multe afaceri s-au creat având o natură speculativă. Primul val speculativ a venit din privatizare, al doilea val speculativ din imobiliare care au creat averi”, a declarat Florin Pogonaru.

Antreprenorii români nu ştiu nici să-şi motiveze angajaţii valoroşi, în parte pentru că nu există o ierarhizare a universităţilor.

„Şi aici, dacă problema ar fi soluţionată şi ar face ca mediul de afaceri să fie mai activ: în afaceri, dacă nu ştii să te ţii de oamenii valoroşi, eşti sancţionat. Încet, încet cazi”, a mai adăugat Pogonaru.

Ultimele Articole