Face statul bani din majorarea TVA?

buget, Gheorghe Ialomitianu, Guvernul Boc, majorarea TVA, tva-24

Statul încasa, în medie, în ultimele trei luni premergătoare anunţului de creştere a TVA 2,6 de miliarde de lei pe lună. O medie care arăta cam la fel cu cea de anul trecut.

În iunie, premierul Emil Boc anunţa că, din cauză că n-a reuşit să treacă reducerea pensiilor de Curtea Constituţională, guvernul a decis majorarea TVA de la 19% la 24%.

Efectele majorării TVA s-au produs chiar din iunie, când populaţia a consumat accelerat pentru a „profita” de ultimele zile de TVA de 19%. Dacă în mai, statul încasa din această taxă spre 2,7 miliarde de lei, în iunie a strâns de la populaţie peste 3,2 miliarde de lei.

În august, ultima lună pentru care există date privind încasările de TVA, suma a urcat la 3,6 miliarde de lei. O medie a primelor trei luni de influenţă a majorării TVA ar fi de 3,36 miliade de lei lunar.

Aceasta înseamnă că banii daţi statului pentru orice produs cumpărat s-au înmulţit cu peste 29%, faţă de primele trei luni premergătoare anunţului lui Boc.

Nu este vorba de o variaţie sezonieră, atâta timp cât un calcul similar făcut pe cifrele de anul trecut indică o creştere a încasărilor medii lunare de doar 4%, între cele două perioade de referinţă.

„Încasările sunt bune. Încasările sunt mai mari ca în perioada precedentă. Deci se vede TVA-ul mărit. Da, avem şi iulie şi august”, a declarat, recent, ministrul de finanţe, Gheorghe Ialomiţianu.

Guvernul Boc a crescut TVA cu cinci puncte procentuale, argumentând că este soluţia bugetară la refuzul Curţii Constituţionale de a reduce pensiile cu 15%. Măsura a fost criticată de Banca Naţională a României, care se aşteapta la un şoc inflaţionist.

Retailerii s-au plâns că vânzările au scăzut deja cu 10% din cauza majorării TVA şi i-au avertizat pe guvernanţi că multe firme au început să se aprovizioneze şi să vândă la negru.