Mihai Voican

Fake news cu ‘Barnevernet de România’ – Ce presupune de fapt legea de prevenire a separării copilului de familie

fake news, familie, gabriela firea

O informație eronată se propagă pe rețelele de socializare și nu numai, generând inclusiv petiții și scandal în Parlament. România ar putea avea o lege asemănătoare celor care în alte țări au dus la separarea unor copii de familie lor, susțin contestatarii. Ministrul Familiei, Gabriela Firea, denunță un scandal artificial pentru blocarea unei legi care nu doar că are ca scop separarea copiilor de părinți, ci asigură cadrul legislativ pentru prevenirea unor asemenea separări.

Proiectul de lege. adoptat deja de Senat, a provocat discuții aprinse în şedinţa de luni a Comisiilor pentru muncă şi pentru sănătate. Liderul AUR, George Simion, a întrerupt discuțiile cu mesajul „Jos labele de pe copiii României”. Atitudinea lui Simion a fost denunțată inclusiv de senatoarea Diana Șoșoacă, aceasta afirmând că scandalul a împiedicat tocmai adoptarea unor modificări necesare, fără de care legea ar fi una controversată: interzicerea preluării copiilor din sânul familiei și interzicerea vaccinării obligatorii.

Gabriela Firea, ministrul Familiei, explică într-o postare pe Facebook faptul că niciuna dintre temerile vehiculate în spațiul public nu are legătură cu prevederile proiectului de lege: nu se preiau copiii din sânul familiei, nu se vaccinează obligatoriu, nu se fac baze de date pentru abopții internaționale.

Explicațiile ministrului Familiei:

„România are cei mai mulți copii din familii sărace! 8 din 10 copii români din familii vulnerabile nu au mâncare, haine sau încălțăminte. Pe acești copii vrem să-i ajutăm prin Legea PREVENIRII separării copilului de familie, sprijinindu-i, cu acordul părinților, cu mese calde, rechizite, haine, un loc unde să-și poată face temele.

8 din 10 copii români se confruntă cu lipsuri, conform Eurostat. N-au haine, n-au încălțări, renunță la școală, se culcă cu burta goală. Mulți nu au acte de identitate și nu se știe de existența lor.

Prin Legea PREVENIRII separării copilului de familie acești copii vor fi ajutați!

Este o MÂNĂ ÎNTINSĂ părinților aflați în situații dificile. Copiii lor vor crește alături de ei, în familie!

Nici un text nu este perfect și oricând pot fi aduse modificări pentru a-i sprijini și mai mult pe copiii României. Avem toată deschiderea pentru a face împreună, toate forțele politice din Parlament și societatea civilă, o lege mai bună.

Am participat, alături de colegii mei din minister, la Comisia pentru Muncă din Camera Deputaților, reunită în ședință comună alături de Comisia pentru Sănătate și Familie. Am vrut să oferim explicații și să discutăm punctual propunerile de modificare.

NU S-A PUTUT!!!!!

Din păcate, ce s-a întâmplat timp de trei ore în Parlament nu a fost o dezbatere. Am asistat la un linșaj al susținătorilor acestui proiect, într-o formă sau alta.

Nu am putut dezbate nici o modificare propusă acestei legi doar pentru că un grup politic a decis să facă scandal.

În live-urile pe Internet declară că vor să-i protejeze pe copii, dar când trebuie să dezbatem vin cu DIVERSIUNI, ATACURI la persoană și chiar…BLESTEME.

Scopul ședinței de ieri era să facem legea mai bună, nu să asistăm la URLETE și ȚIPETE sau la AMENINȚĂRI.

S-a afirmat că cele 150 de centre de zi, unde acești copii din familii sărace primesc mâncare, haine, își fac lecțiile și sunt consiliați, sunt lagăre de exterminare!!! O afirmație halucinantă, chiar rasistă și xenofobă având în vedere chinurile prin care au trecut cetățenii unor etnii în lagăre.

Mă adresez tuturor românilor, cu încredere: NIMENI nu le va lua copiii cu forța și nici nu-i va înscrie în baze de date pentru a-i scoate din țară!!! ADOPȚIILE INTERNAȚIONALE SUNT INTERZISE DE 22 DE ANI în România. Doar cetățenii români din țară sau din diaspora pot adopta copii din țara noastră, în niciun caz cetățenii străini!!! În plus, cei mai mulți părinți adoptatori sunt în țară, există datele!!

Această MANIPULARE este o afirmație atât de gravă încât mă aștept ca unele instituții ale statului să intervină! Românii nu pot fi mințiți și speriați în asemenea mod.

Legea nu a apărut peste noapte, așa cum mint propagandiștii. Încă din August 2022, proiectul a fost în consultare publică și am preluat toate completările primite. A parcurs circuitul și a primit aviz favorabil de la Ministerul Justiției, Ministerul Muncii, Ministerul Sănătății, Ministerul Educației, Ministerul Finanțelor, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, Ministerul Dezvoltării, Consiliul Legislativ, Consiliul Economic și Social. După adoptarea în Guvern a fost dezbătută în comisii și votată în plenul Senatului cu 94 de voturi PENTRU, 12 voturi împotrivă și 1 abținere.

A fost votată chiar și în comisiile Camerei Deputaților, acolo unde fac scandal acum, dar a fost întoarsă din plen după ce au început minciunile și manipulările online!!

Noi am fost deschiși și transparenți. Ne-am întâlnit înainte cu toți cei care au avut puncte de vedere și am preluat în mare parte completările.

Repet, ca să nu existe dubii. Prin această lege:

NU SUNT LUAȚI CU FORȚA COPIII DIN FAMILIILE SĂRACE!

NU VACCINĂM CU FORȚA COPIII!

NU EXPORTĂM COPIII!

NU ÎNSCRIEM COPIII ÎN BAZA DE DATE PENTRU ADOPȚII INTERNAȚIONALE!!!

Legea privind PREVENIREA separării copilului de familie – repet PREVENIREA!!!!!! -, este o lege prin care copiii aflați în situații de vulnerabilitate să fie ajutați REAL SĂ RĂMÂNĂ ALĂTURI DE PĂRINȚII ȘI FRAȚII LOR!

SCOPUL LEGII NU A FOST VREODATĂ LUAREA COPIILOR DIN FAMILII CI EXACT INVERS -RĂMÂNEREA LOR ACOLO!”

Lasă un comentariu