Sorin Simon

FC Universitatea Craiova va intra în reorganizare

casa de insolventa transilvania, reorganizare, Universitatea Craiova

Reprezentanţii Casei de Insolvenţă Transilvania spun că, din primele analize ale activităţii, rezultă că reorganizarea reprezintă cea mai avantajoasă opţiune pentru creditori.

De asemenea, administratorul judiciar infirmă informaţiile apărute în presă conform cărora societatea de practicieni în insolvenţă ar fi preluat conducerea clubului de fortbal.

„Procedura insolvenţei reprezintă o procedură judiciară al cărei scop este acoperirea pasivului societăţii aflate în insolvenţă, procedură ce se desfăşoară în confiormitate cu dispoziţiile legale şi sub supravegherea judecătorului-sindic. Preluarea administrării societăţii de către administratorului judiciar poate fi dispusă doar de către judecătorul-sindic cu respectarea anumitor condiţii, ceea ce nu este cazul în ceea ce priveşte Fotbal Club U Craiova SA. Dreptul de administrare al societăţii nu a fost ridicat însă administrarea acesteia urmează a se efectua sub supravegherea administratorului judiciar”, a declarat Andreea Anghelof, Managing Partner la CITR.
Fotbal Club U Craiova SA colaborează cu CITR pentru finalizarea analizei activităţii societăţii din ultimii ani, efectuarea evaluării patrimoniului, respectiv la întocmirea planului de reorganizare.  

„Pe lângă analiza activităţii societăţii, în calitate de administrator judiciar, în prezent analizăm şi decizia de dezafiliere a clubului pentru a identifica modalităţile pe care societate le are la dispoziţie pentru a-şi continua activitatea în domeniul fotbalistic. Această hotărâre, din punctul nostru de vedere, a avut consecinţe deosebit de grave cu privire la drepturile federative deţinute de societate, care afectează patrimoniul acesteia şi implicit drepturile creditorilor săi”, a declarat Andreea Anghelof.

Data depunerii planului de reorganizare al societăţii depinde de evoluţia procedurii, care este una extrem de complexă şi prin prisma faptului că a fost suspendată pe o durată de câtiva ani şi respectiv de soluţionarea eventualelor contestaţii la tabelul preliminar al creanţelor, spun oficialii casei de insolvenţă.

Înainte de începerea sezonului 2011-2012, Universitatea Craiova a fost dezafiliată de Federaţia Română de Fotbal, din cauza neregulilor financiare, dar şi a faptului că patronul Adrian Mititelu a dat în judecată forul naţional.

CITR este o casă de insolvenţă din România, reprezintând un liant între debitoare şi ceilalţi participanţi în procedură (instituţii publice, creditori bugetari, bănci şi furnizori de utilităţi sau de alte materii prime). Compania deţine birouri în Bucureşti, Cluj, Alba Iulia, Arad, Braşov, Iaşi, Oradea, Satu Mare, Sibiu, Timişoara. Din portofoliul companiei fac parte nume importante precum Leonardo, Flanco, Diverta, Tiago Malls, Boom, Fortus Iaşi, etc,. CITR a gestionat până în prezent un număr aproximativ de 500 de dosare de insolvenţă sau lichidare voluntară, la nivelul întregii ţări.