Federația Română de Baschet a făcut rău. A decis să fie alături de cei prigoniți de ape. La Vaslui și Galați. Și peste tot unde a decis să ajute. FRB a greșit. Nu poate fi altfel, întrucât nicio altă federație nu i-a urmat exemplul. Este așadar un lucru rău. Dacă ar fi fost un lucru bun, spațiul mediatic ar fi fost probabil inundat cu o forță mai mare decât cea a lui Boris. Ciclonul însetat de revărsări și viituri.
Ce-i drept, povestea e mai veche. Copacul căzut nu face niciun zgomot dacă nu-l aude nimeni. Ideea lansată cândva demult, de John Locke sau George Berkeley, a generat dezbateri uriașe. Mai mari decât paternitatea ei în sine. Dar pe atlasul spațiului public mediat va fi întotdeauna adevărată.
Fără greșeală
Inițiativa FRB este firească. Este un lucru foarte bun. Doar că nu a auzit-o nimeni. Sau au auzit-o prea puține dintre instituțiile postmoderne de la noi. Inițiativa a rămas izolată. Deși au trecut șapte zile de atunci. La fel de izolată precum sinistrații de pe acoperișurile împresurate ale Moldovei. A brazdat platformele social media și a bătut la porțile presei centrale. Aproape fără răspuns.
Nu la fel s-a întâmplat cu inițiativele similare ale cluburilor Rapid și FCSB, menite să susțină oamenii afectați de inundații. Acestea au avut ecou, deși au venit cu șase zile mai târziu. Dar e foarte bine că ele s-au produs și au devenit cunoscute. Vor aduce încredere si îi vor inspira pe alții.
Aflăm astfel că între interesul public și interesul publicului este o mare diferență. Interesul public este cel mai important. Mai important decât orice, din punct de vedere jurnalistic.
Interesul public, interesul publicului
Deloc întâmplător, federațiile naționale sunt organizații de interes public. Iar la vreme de nevoie ideea centrală a sportului este despre coeziune socială și mai puțin despre medalii și titluri. Nu contează dacă liderul este motivat de experiența personală sau de o dramă colosală, așa cum a fost urgia uraganului Katrina.
În urmă cu 20 de ani de ani în New Orleans, sălile de baschet și de fotbal american, New Orleans Arena și Lousiana Superdome au adăpostit peste 10.000 de oameni disperați. Pentru că au existat. Mai exact pentru că baschetul și fotbalul au existat.
După două decenii, cineva și-a amintit că a citit despre asta. Și-a amintit și a acționat. Chiar dacă s-a întâmplat demult și foarte departe. Nu există memorie veritabilă fără presă. Acea presă pentru care interesul public contează în primul rând.