Female Empowerment Summit
A patra ediție a evenimentului Female Empowerment Summit a început, astăzi, și are loc la București, marcând un an de la lansarea platformei internaționale dedicate femeilor din România, Diaspora și Statele Unite ale Americii. Summitul își propune să încurajeze implicarea femeilor în antreprenoriat, tehnologie, educație și economie. Evenimentul se desfășoară în perioadă 7 – 9 octombrie și este organizat în parteneriat cu Ministerul Apărării Naționale, Ambasada Statelor Unite ale Americii și alți parteneri de prestigiu. Summitul are ca temă anul acesta „Întoarcerea la Origini: Tradițiile și Cultura Românească”.
Female Empowerment Summit 2024 a debutat la Banca Națională a României
Summitul a debutat astăzi, 7 octombrie, la Banca Națională a României. Au fost prezenți oameni din domeniul economic, artistic, academic, apărării, ingineriei. De asemenea, au participat și femei din Diaspora. În cadrul acestui eveniment, oaspeții au putut admira o expoziție de porturi populare și o expoziție de tablouri care ne amintesc de rădăcini. Totodată, cei care au fost prezenți la eveniment au putut vedea o colecție de ceramică tradițională. Marieta și Sorin Giubega au venit de la Horezu în București, ca să arate cum dau viață lutului sub diverse forme, de la elemente de decor la străchini, farfurii, oale, căni.
Pe 8 octombrie, evenimentul continuă la Muzeul Satului, cu activități interactive pentru copii din zone defavorizate, case de copii și familiile soldaților căzuți la datorie. În aceeași zi, copiii vor vizita și Țiriac Collection Museum, într-o experiență specială organizată în colaborare cu FES.
Ultima zi a summitului, 9 octombrie, este dedicată educației și leadershipului tinerelor. Eleve și studente din licee și academii militare vor participa la evenimentul „Următoarea generație, liderii schimbării pozitive”, desfășurat la Hotelul Marmorosch. Speakerii invitați includ personalități precum Andreea Răducan, Narcisa Lecușanu și Amalia Sterescu.