Ana Draghici

Anchetă: O femeie a murit după prăbuşirea unui cort

accident, furtuna, vijelie

„Pacienta avea 80 de ani şi era la terapie intensivă, cu fractură craniană”, au declarat medicii de la Spitalul „Sfântul Pantelimon”.

 

Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov a anunţat, joi după-amiază, că în urma prăbuşirii unui cort din zona străzii Baba Novac, în care era organizat un târg de haine, au fost rănite patru persoane. Una dintre acestea a fost internată în comă la Spitalul „Sfântul Pantelimon”.

 

Oficiali din Poliţia Capitalei au declarat că poliţiştii Secţiei 12 cercetează un accident de muncă, deoarece una dintre victime era angajată a unei societăţi comerciale care avea stand la târgul respectiv. Poliţiştii verifică, împreună reprezentanţii Inspectoratului Teritorial de Muncă Bucureşti, dacă victima era angajată în mod legal şi dacă i s-a făcut instructajul pentru protecţia muncii.

 

Cortul prăbuşit în zona străzii Baba Novac era amplasat pe un teren privat şi avea autorizaţie de funcţionare şi aviz urbanistic, au declarat reprezentanţi ai Primăriei Sectorului 3.

 

„Cortul a fost amplasat pe un teren privat, de către o firmă privată. Societatea SC Amplus Internaţional LTD SRL a obţinut avizul de urbanism în data de 18 februarie 2013, cu valabilitate până în 24 iunie 2013, societatea având şi autorizaţie de funcţionare”, au precizat sursele citate.