Fenechiu: Ministerul Transporturilor va fi mandatat să realizeze autostrada Iaşi – Câmpia Turzii

autostrada, Ministerul Transporturilor, relu fenechiu

Relu Fenechiu a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, la Iaşi, că a întomit un proiect de hotărâre, iar miercuri va fi discutat în Guvern, prin care Ministerul Transporturilor va fi mandatat să realizeze autostrada Iaşi – Câmpia Turzii.

 

El a precizat că a decis ca autostrada să aibă traseul Iaşi – Câmpia Turzii, şi nu Iaşi – Târgu Mureş, cum se stabilise iniţial.

 

„Autostrada Bechtel este până la Câmpia Turzii şi nu ne interesează să ajungem de la Iaşi până la Târgu Mureş şi de acolo să nu avem autostradă. Premierul Ponta a afirmat şi la Iaşi şi în alte împrejurări că autostrăzile sunt resortul departamentului pentru marile proiecte, dar în ceea ce priveşte autostrada Iaşi – Târgu Mureş va da Ministerului Transporturilor să se ocupe de acest proiect. Am discutat cu mai multe instituţii bancare internaţionale, cu cei de la BEI şi cu cei de la Banca Mondială, în plus există interes şi din partea unor companii. Procedura nu este simplă, pentru că în România nu s-a făcut un proiect asemănător în parteneriat public – privat, dar este ambiţia mea să arăt că se poate să îl demarez în cursul acestui mandat” , a spus Relu Fenechiu.

 

Potrivit ministrului Transporturilor, porţiunea Iaşi – Târgu Mureş „este prinsă în reţeaua de transport european, aşa încât proiectul va fi putea fi finanţat şi din fonduri europene în perioada 2014-2020”.

 

„Studiul de fezabilitate făcut de precedesorii mei la acest minister arată un cost de nouă miliarde euro pentru această autostradă. Acest cost este mai mare decât întreg programul sectorial de transport pentru 2014-2020” , a spus Fenechiu.

 

El a precizat că autorităţile vor da dovadă de elasticitate în relaţia cu constructorii viitoarei autostrăzi, pentru a limita cât mai mult costurile proiectului.

 

„Am propus ca traseul să nu-l cerem foarte restrictiv. Vor fi puncte intermediare prin care va trece autostrada, în rest rămâne la latitudinea constructorilor. Sper să facem această autostradă sub patru miliarde de euro. Traseul măsoară aproximativ 370 de kilometri” , a spus Relu Fenechiu.