Incendiile reprezintă ultima pacoste care s-a abătut asupra fermierilor ucraineni din regiunea Nikolaev, învecinată cu Hersonul ocupat în mare parte de ruși.
Fermierii se văd acum puși în situația în care trebuie să aleagă dacă vor rămâne în apropierea unui front activ ca să își culeagă roadele muncii sau dacă își vor abandona recolta pentru a se refugia din calea bombelor. După luni de zile de război și de pierderi financiare cauzate de blocada rusească a coastei ucrainene a Mării Negre,decizia de a-și abandona grânele ar putea însemna un dezastru economic pentru ucraineni, scrie The Washington Post.
„Ard câmpurile!” urla panicat un fermier ucrainean. Mai erau doar câteva zile până să înceapă recoltarea, dar bombele rusești au căzut mai devreme – în ciuda faptului că ferma sa modestă era departe de front.
În câteva minute, flăcările s-au extins și amenințau tot ce mai rămăsese din cultura de cereale pentru anul acesta. „Câmpul ăla era în flăcări. Ăsta încă arde. Acolo arde”, a spus Viktor, în timp ce se plimba de colo-colo de-alungul unui teren mistuit de flăcări.
Viktor arăta cu degetul două parcele de grâu alăturate, iar în fundal se auzea sunetul tunurilor de artilerie care răspundeau atacului rusesc. Alte două pâcle de fum se ridicau la orizont.
Frontul de sud al războiului din Ucraina a devenit o luptă de uzură sângeroasă
Relieful de stepă al sudului Ucrainei, care face ca aceste terenuri să fie ideale pentru cultivarea cerealelor, complică eforturile soldaților ucraineni de a recuceri teritoriile ocupate de ruși.
Luptătorii ucraineni trebuie să facă manevre militare pe câmp deschis unde sunt foarte puține oportunități de camuflare și de adăpostire din calea bombardamentelor.
În această parte a frontului, războiul a ajuns la un echilibru sângeros. Soldații ucraineni se folosesc de ceea ce a mai rămas din satele lor și copacii de pe marginea drumului pentru a se adăposti în timpul focurilor de artilerie.
În timpul zilei, mișcările de trupe sunt limitate de dronele pe care rușii le utilizează pentru a-i monitoriza pe ucraineni și pentru a-și recalibra obuzierele ațintite asupra inamicului.
În Pervomaiske, aflat la doar câțiva kilometri de pozițiile armatei ruse, grâul înalt până la șold stă neatins. Forțele ucrainene continuă să controleze localitatea, care însă a fost distrusă aproape în întregime de bombardamentele de artilerie și cu rachete lansate din sistemele rusești S-300.
Când nu se luptă pe front, soldații ucraineni se luptă cu incendiile provocate de bombele rusești
Bombardamentele rusești au devenit din ce în ce mai haotice și aleatorii pe măsură ce ucrainenii își consolidează pozițiile și se pregătesc să lanseze o contraofensivă de amploare.
Fermierii și soldații ucraineni din zonă se confruntă cu incendii noi în fiecare zi, în urma cărora terenurile arabile și echipamentele agricole sunt distruse. Locuitorii din Pervomaiske și-au părăsit de mult locuințele, toate satele din apropiere fiind acum complet abandonate.
„Trebuie să salvăm grânele – între bombardamente, băieții noștri aleargă de colo-colo să stingă flăcările”, a spus Vadim Chornîi, comandantul adjunct al brigadei ucrainene care operează în această zonă. Trupele sale au luptat fără încetare încă de când a izbucnit războiul.
Chornîi se teme că ruși și-au schimbat tactica, iar acum țintesc dinadins fermele pentru a demoraliza populația locală și pentru a crea artificial condiții de foamete cu care să îi forțeze pe ucraineni să capituleze.
Bombele rusești au distrus și infrastructura agricolă esențială pentru recoltarea culturilor de cereale. Podurile distruse și drumurile pline de cratere fac imposibil transportul de grâne, în timp ce liniile feroviare care erau de obicei folosite în acest scop nu mai funcționează.
Schimbare de tactică pentru ruși. Foametea este folosită pentru a-i forța pe ucraineni să capituleze
În satul învecinat Zasilia, luptele din ultimul timp au devastat o moară de grâu și un lift de cereale. Silozurile instalației, care aveau capacitatea de a depozita 30.000 de tone de grâu, au fost făcute scrum.
La un depozit aflat la doar câțiva kilometri de pozițiile soldaților ruși, o explozie a sfărâmat trei tractoare și a avariat câteva vagoane de grâu. Schijele rezultate în urma exploziei au găurit întreg acoperișul unui siloz de grâne de dimensiunea unui teren de fotbal.
În apropiere, un fermier ară un câmp ars cu o zi înainte, la nici o sută de metri de două carcase de tanc incendiate pe care soldații au încercat să le camufleze, acoperidu-le cu baloți de fân.
Rustem Jafaria deține proprietatea și o folosește să depoziteze și să repare echipamentul de care are nevoie pentru a recolta cele 3.300 de hectare pe care le are în arendă.
Cel puțin o zecime din recolta lui Jafaria a fost distrusă de incendiile provocate de bombardamentele rusești. Fermierul ucrainean a mai cheltuit sute de mii de dolari pe semințe și combustibil de la începutul sezonului de semănat. „Noi hrănim lumea, dar azi totul este închis. Pierdem bani”, a spus Jafaria.