Una dintre cele mai mari lovituri de pe piața auto a avut loc în interiorul unuia dintre giganții de pe această piață. FCA a luat decizia de a se despărți de producătorul de mașini de lux, astfel că Ferrari, una dintre cele mai profitabile mărci din industria auto, va fi pe cont propriu din acest an, conform ANE.
FCA deține în prezent 90% din acțiunile Ferrari, restul fiind în posesia lui Piero Ferraro, ultimul moștenitor al fondatorului Enzo Ferrari. Acțiunile FCA vor fi împărțite după cum urmează: 10% pe bursă, 80% între acționari. Anunțut a fost făcut, săptămâna aceasta, de conducerea grupului italo-american.
„În încercarea de a merge mai departe cu Business Plan-ul 2014-2018 și pentru a crește valoarea afacerii noastre în folosul acționarilor este cel mai potrivit să continuăm pe căi separate”, a declarat Sergio Marchionne, CEO FCA, într-un comunicat.
Cu toate că a devenit, în ultimii ani, unul dintre cei mai profitabili producători auto, Ferrari are datorii de peste 10 miliarde de euro, iar vânzările în Europa și America de Sud au avut probleme în 2014. Valoarea Ferrari este evaluată de analiști la circa 5,8 miliarde euro.
Ferrari a luat naștere în 1929, ca producător de mașini de curse. Sub numele de Scuderia Ferrari a concurat inițial cu mașini Alfa Romeo, după care drumurile celor două mărci s-au separat. Fiat a achiziționat 50% din Ferrari în anul 1969, după care și-a majorat participația la 85%, în 2008.
Grupul italian Fiat a fuzionat în 2014 cu Chrysler, după și-a majorat participația în cadrul companiei americane de-a lungul a mai multor ani. Noua identitate a colosului Fiat-Chrysler a luat naștere în această toamnă, sub numele de Fiat Chrysler Automobiles. Acesta este al șaptelea producător auto al lumii.