Festivalul culorilor, ‘Holi’, are loc în fiecare an, începând cu o zi înainte de prima noapte cu lună plină (Rang Pashi) din luna ‘Phalgun’ (februarie-martie în calendarul gregorian) a calendarului solar hindus şi este celebrat, cu mare fast, pe întreg teritoriul Indiei, dar şi de către indienii din alte ţări ale lumii, precum şi în Nepal. În unele regiuni, numele sărbătorii este diferit – ‘Kamadahana’ sau ‘Rangapanchami’ – dar semnificaţiile sunt aceleaşi: venirea primăverii, alungarea demonilor şi tenebrelor iernii.
Cu o zi înainte de Holi, încep să se audă cântece populare care vorbesc despre iubirea dintre Shiva şi Parvati sau Krishna şi Radha. În marile oraşe se ridică un stâlp care are în vârf o ‘umbrelă’ făcută din fâşii de pânză colorată. Este ca un avertisment, pentru că în cele trei zile care urmează, străzile vor fi martorele unor adevărate ‘războaie ‘ cu proiectile colorate. Prăjituri conţinând haşiş sau ‘bhaang’, o băutură aromată preparată din canabis, se pot consuma legal.
În prima zi a Festivalului culorilor, încă de la primele ore ale dimineţii, oamenii prepară culori din apă în care se pune praf de acuarelă (Abeer sau Gulal). Recipienţii conţinând culorile sunt aşezaţi pe platouri numite ‘thali’ şi manifestările încep, în toate familiile, după acelaşi ceremonial. Cel mai vârstnic membru al familiei îi stropeşte pe ceilalţi cu culoare, în semn de iubire şi pentru alungarea spiritelor rele.
Urmează mezinul familiei, care repetă ritualul. Prima zi de Holi este dedicată petrecerilor în familie. Pregătirile încep, în unele case, cu zile sau chiar cu săptămâni înainte. Mamele cos haine noi pentru fiicele lor măritate şi pregătesc anumite feluri de mâncare specifice festivalului culorilor – ‘gujjia’, ‘papri’ şi ‘kanji ke vade’. Tradiţia culinară interzice consumul de carne, dar în ultima perioadă, tradiţionalismul a mai pierdut din amploare, astfel că se poate consuma ‘kofta’ (specialitate din carne de pui cu sos de curry).
În a doua zi a festivalului, ‘Puno’, sunt arse beţişoare parfumate numite Holika. În şemineele caselor sau la intersecţii sunt aprinse focuri, în jurul cărora oamenii se adună pentru a spune poveşti şi pentru a dansa.
A treia zi se numeşte ‘Parva’ şi este cea mai importantă din ansamblul celor trei. De fapt, în ultima decadă, Holi este asociat cu această ultimă zi, în care oamenii ies pe străzi cu mic cu mare şi începe un adevărat război în care culorile devin adevărate proiectile. Dholaks (tobe) răsună acompaniate de râsetele de voie-bună ale oamenilor care petrec împreună. Seara, stâlpul ridicat cu o săptămână în urmă este coborât şi ars, momentul marcând sfârşitul Festivalului.
De obicei, festivalurile asiatice au un înţeles religios, dar Holi nu este unul dintre acestea. La originile festivalului indian ‘Holi’ (în limba hindi ‘holi’ înseamnă ardere) se află o povestire mitologică care explică atât denumirea cât şi înţelesurile Festivalului Culorii. Legenda indiană spune că odată, demult, trăia un rege, Hiranyakashipu, care şi-a renegat fiul, pe Prahlada, pe motiv că acesta îl venera pe Lord Vishnu (reîncarnarea lui Krishna). Vishnu îl omorâse pe fratele crudului rege, un temut vrăjitor. Dacă reuşea să îşi omoare fiul, Hiranyakashipu devenea stăpânul Raiului, al Pământului şi al Vieţii de Apoi. După ani de practici vrăjitoreşti, Hiranyakaship începuse să se creadă invincibil şi îi obliga pe oameni să îl venereze ca zeu suprem. Se spune că Hiranyakashipu a încercat de multe ori să îşi ucidă fiul, dar de fiecare dată, atentatul eşua. În cele din urmă, regele, ajutat de sora lui, vrăjitoarea Holika, l-a atras pe Prahlada în vârtejul unui foc imens. Oamenii locului ştiau că Holika nu poate pieri în flăcări, dar noua tentativă de asasinat s-a dovedit a fi un eşec.
Holika a murit stârpită de flăcări, iar Prahlada a scăpat nevătămat. De atunci, indienii sărbătoresc triumful binelui asupra răului petrecând împreună, asociind povestea mitologică cu dragostea fără limite a Lordului Krishna pentru muritori. Culorile care umplu văzduhul de veselie devin semne ale graţiei divine, separarea oamenilor pe caste fiind abandonată pe parcursul celor trei zile ale festivalului. Este un moment al noilor prietenii şi un moment al uitării duşmăniilor.
Originea acestei manifestări se pierde în Nepal în negura timpurilor, când triburile de nomazi celebrau venirea primăverii, stropindu-se cu suc proaspăt de fructe şi flori. Legenda nepaleză din spatele acestui festival este legată de una din victoriile lui Rama. Când acesta s-a întors la Ayodhya, după ce l-a învins pe zeul răului, Rawan, oamenii îl aşteptau cu ‘abir’ (pulbere roşie) în mâini. De bucurie, ei au aruncat cu abir, colorându-se din cap în picioare unul pe celălalt. De atunci, se sărbătoreşte Abir Jatra, ‘festivalul pulberii roşii’.
Pe toată durata festivalului, există anumite reguli ce trebuie respectate cu stricteţe, în ambele ţări asiatice. Soacrele-mici trebuie să-şi invite, în una din zile, ginerii, la masă. După ce s-a servit ultimul fel de mâncare, soacra trebuie să îi ofere ginerelui o sumă de bani numită ‘pyala’ (multiplu de 5 rupee) însoţită de un pahar de băutură. Soacra sau o altă persoană vârstnică oferă fetelor măritate ‘kothli’ (bani de drum). Cel mai amuzant obicei este cel conform căruia o femeie proaspăt măritată din familie joacă o farsă părinţilor sau socrilor. Aceasta trebuie să îi păcălească, atrăgându-i într-o cameră în care, apoi, îi încuie. Urmează negocierea preţului eliberării, pe ritmul unui cântec compus şi interpretat de răpitoare special pentru acest eveniment. De obicei, drept plată se oferă un articol de îmbrăcăminte – un sari – sau o bijuterie.
