Florian Gheorghe

Fetele Elenei Cârstea, militare în armata americană. ”Asta au vrut să facă”

armata americana

Cele două fete ale Elenei Cârstea au ales să se înroleze în armata Statelor Unite. Sandra și Adriana s-au născut în România.

Tributare locului în care au găsit un cămin bun, fetele solistei se dovedesc mai patrioate decât multe americance. Sandra (24 de ani) a ales cariera militară în urmă cu șapte ani, fiind absolventă a școlii militare Forth Jackson din Columbia, South Carolina. Și Adriana, sora sa cea mică lucrează în armată, contract pe care îl va încheia în toamna anului curent. Familie de patrioți, și Alexander, băiatul soțului fostei mare artiste,  a absolvit școala de instrucție militară, în prezent fiind ofițer de securitate pentru transport de valori.

Ucraina cere altor 50 de companii de tehnologie, inclusiv de gaming şi servicii cloud, să ia măsuri împotriva Rusia

Fetele Elenei Cârstea, militare în armata americană. ”Asta au vrut să facă”

După o carieră prodigioasă, Elena Cârstea, care recent a împlinit 60 de ani, a îngropat celebritatea și a ales să se stabilească în Florida, în urmă cu 15 ani. A devenit și cetățean american și se ocupă cu vânzarea proprietăților.

”Asta au vrut să facă, eu nu le-am forțat pe niciuna dintre ele, le-am zis, cu ce vă alegeți, cu aia rămâneți. S-au luat una după alta, nu ai ce să le faci, Adriana e foarte bine, e deșteaptă rău! Îi merge mintea bine de tot!  Ele nu pot veni des acasă. Sanda nici vorba! Sanda s-ar putea să vină în toamna, iar aia mică vine de tot acasă, în  septembrie, și apoi se duce la facultate. Sanda nu știu când vine, ei îi place foarte mult în armata și vrea să rămână acolo”, spune Elena Cârstea, cântăreața care a abandonat cariera muzicală pentru cea de soție și mamă, și a luat-o de la 0 pe partea cealaltă a globului.

Nuntă mare în NATO! Ana, fiica lui Mircea Geoană se mărită! A spus marele da /FOTO