BMW a raportat cea mai mare scădere a emisiilor de CO2 faţă de anul anterior, respectiv de 10,2%, până la 154 g CO2/km, nivel similar celui înregistrat de maşinile Honda. În schimb, Daimler produce maşinile cu cel mai mare grad de emisii de CO2, respectiv 175 g/km.
Potrivit unei directive europene, constructorii auto trebuie să limiteze emisiile de gaze cu efect de seră la 130 g pe km până în 2015, respectiv la 95 g pe km în 2020.
Maşinile care poluează cel mai puţin sunt vândute în Portugalia, urmată de Franţa, Italia şi Danemarca.