Marian Manolache

Fiat şi Chrysler caută un al treilea partener. Cine e interesat

Bloomberg, Chrysler, Fiat, General Motors

„Ar putea să apară un al treilea partener. Trebuie să construim un nivel superior de eficienţă. Partenerul poate avea orice culoare dacă îmi va oferi nivelul de convergenţă industrială pe care îl caut”, a declarat Marchionne la Salonul Auto de la Detroit, transmite Bloomberg.

 

El a afirmat că, pentru a ajunge la nivelul necesar de eficienţă, grupurile din industria auto trebuie să producă între 8 şi 10 milioane de autovehicule pe an.

 

În prezent, numai General Motors, Volkswagen şi Toyota sunt aproape de acest nivel.

 

Fiat şi Chrysler au vândut anul trecut un total de 4,2 milioane de automobile, a declarat Marchionne în decembrie.

 

Marchionne este pe cale să renunţe la ţinta de vânzări de 5,9 milioane de autovehicule în 2014 pentru Fiat-Chrysler, reducând-o la 5,7 milioane din cauza crizei datoriilor de stat din zona euro.

 

El a declarat, la Detroit, că Fiat ar putea pierde, la nivel global, 500.000 de unităţi din vânzările anuale din cauza crizei.

 

Media estimărilor analiştilor intervievaţi de Bloomberg indică vânzări de 4,9 milioane de maşini în 2014 pentru alianţă.

 

Anterior, Marchionne afirma că grupul Fiat-Chrysler trebuie să vândă circa 6 milioane de maşini pe an pentru a-şi menţine viabilitatea pe termen lung.

 

Şeful Fiat a adăugat, la Detroit, că producătorii europeni de autoturisme au nevoie de consolidare pentru a putea rivaliza Volkswagen, care are o cotă de piaţă de peste 20% în Europa.

 

Marchionne a precizat că nu negociază în prezent cu nimeni, însă analiştii indică Volvo şi Opel ca posibile ţinte, companii cu probleme financiare serioase.

 

Corriere della Sera scrie marţi, citând surse din industria auto, că PSA Peugeot Citroen, al doilea mare constructor european după Volkswagen, este pregătit să discute o alianţă cu Fiat.

 

Fuziunea dintre Fiat şi Chrysler ar trebui să se finalizeze până la sfârşitul anului 2014.

 

Ultimele Articole