Miss Universe punctează o nouă și șocantă premieră în lumea frumuseții sub incluziunea socială și redefinirea frumuseții la nivel global.
Concursul Miss Universe Korea din acest an a adus o surpriză fără precedent. Choi Soon-hwa (video), o femeie de aproape 81 de ani, a reușit să se califice în finală, concurând alături de tinere care îi puteau fi lejer nepoate. Această premieră marchează un moment istoric nu doar pentru concurs, ci și pentru percepția globală asupra frumuseții și a vârstei.
O schimbare majoră în concursurile de frumusețe
Până de curând, regulile Miss Universe impuneau o limită de vârstă între 18 și 28 de ani pentru participante. Cu toate acestea, în urma presiunilor pentru o mai mare incluziune, regulamentele au fost schimbate. S-a eliminat restricția de vârstă, iar femeile însărcinate, cele care au avut copii sau au fost căsătorite au primit, de asemenea, undă verde pentru a participa. Aceste modificări au deschis calea pentru sud coreeanca Choi Soon-hwa. O femeie octogenară care a decis să-și urmeze visul.
„Când am aflat că nu mai există restricții de vârstă, mi-am spus: Ar trebui să încerc. Indiferent de rezultat, eram hotărâtă să profit de această șansă. Frumusețea exterioară este importantă, dar cred că frumusețea interioară și respectul față de ceilalți sunt esențiale”, a declarat Choi.
De la asistentă medicală la model. A intrat în lumea modei la 74 de ani
Choi Soon-hwa nu este străină de lumea modei, deși și-a început cariera de model abia la 72 de ani Totul a început când un pacient al spitalului unde lucra ca asistentă i-a sugerat să încerce modelingul. Inițial, a considerat ideea absurdă, dar a realizat că aceasta era șansa de a-și îndeplini un vis vechi.
„Unul dintre pacienți mi-a spus că ar trebui să încerc modeling-ul. Am râs la început, dar a reaprins dorința mea din tinerețe de a deveni model, de a purta haine frumoase și de a participa la ședințe foto”, a explicat Choi. Astfel, și-a urmat curajul și, la vârsta de 74 de ani, a debutat pe podiumul Săptămânii Modei de la Seul.
O carieră în modeling la vârsta a treia: ”A fost un vis împlinit!”
În ciuda vârstei, Choi Soon-hwa și-a perfecționat mersul pe tocuri în pauzele de la serviciu și a luat cursuri de modeling. Curând, a devenit un nume cunoscut în lumea modei senior, colaborând cu reviste renumite precum Harper’s Bazaar și Elle și apărând în campanii comerciale pentru mărci coreene de prestigiu. „Când am pășit pentru prima dată pe podium, am simțit că mi s-a deschis o ușă către o lume nouă. Mi-am spus, voi reuși și voi munci din greu. A fost un vis împlinit”, a povestit ea.
Finalista Miss Universe Korea a uimit întreaga lume
Deși nu a câștigat titlul de Miss Universe Korea, Choi Soon-hwa a uimit întreaga lume. În ciuda vârstei a concurat cu eleganță. Cu toate că celelalte participante erau suficient de tinere pentru a-i fi nepoate, Choi le-a pus în dificultate prin naturalețea și vitalitatea sa.
„Nu am câștigat, dar am arătat că vârsta este doar un număr. Vreau să inspir alte femei să își urmeze visurile, indiferent de vârstă. Sănătatea și vitalitatea pot fi menținute până la o vârstă înaintată. Asta dacă ne păstrăm motivația și încrederea în noi înșine”, a spus ea după finală.
Prin participarea sa la ediția din acest an a Miss Universe Korea, Choi a deschis drumul pentru o nouă eră a concursurilor de frumusețe. Una în care incluziunea și diversitatea sunt celebrate, iar standardele tradiționale sunt rescrise. Povestea sa, relatată pe larg de presa internațională, inspiră și arătă că nu este niciodată prea târziu să-ți urmezi visurile.