Două aspecte atrag atenţia: faptul că investitorii au suprasubscris emisiunea de titluri de stat de 4 ori şi scăderea costurilor la minim istoric pentru această maturitate. Mai exact, finanţarea atrasă de Trezorerie a avut un randament mediu de aproape 6%, în scădere cu 0,4% faţă de licitaţia precedentă şi cu peste un punct procentual sub nivelul de la sfârşitul anului trecut.

 

De la începutul anului până în prezent, Ministerul de Finanţe a atras peste 20 de miliarde de lei de pe piaţa internă şi alte 7,4 miliarde de lei de pe piaţa externă. În total, statul a împrumutat aproape 28 de miliarde de lei de la începutul anului, adică 42% din nevoia de finanţare estimată de autorităţi, arată calcule The Money Channel.

Ultimele Articole