Finanţele au împrumutat 264 milioane lei, pe 3 ani, la o medie de 10%

ANI, bani, finanțe, lei, medie, obligatiuni, randament anual

Astfel, Finanţele au atras cu 69% mai puţin decât valoarea de 850 milioane lei anunţată iniţial, iar randamentul maxim acceptat a fost tot de 10% pe an.

Băncile au depus cereri de cumpărare de aproape 1,36 miliarde lei (317,7 milioane euro).

La şedinţa similară din 22 octombrie, MFP a plasat obligaţiuni de stat de tip benchmark, cu scadenţă la trei ani, în valoare de 594,36 milioane lei (138,5 milioane euro), la un randament mediu anual de 10%.

MFP şi-a propus să atragă în luna noiembrie 6 miliarde lei prin certificate de trezorerie cu discont la 6 şi 12 luni şi prin obligaţiuni de tip benchmark pe 3 şi 5 ani, după ce în primele zece luni din acest an, Finanţele au emis titluri de stat de 58 miliarde lei (circa 13,7 miliarde euro), ceea ce reprezintă de aproape cinci ori mai mult decât în întregul an 2008. În primele cinci licitaţii din noiembrie ministerul a luat doar 1,45 miliarde lei.

Ministrul interimar al Finanţelor Publice, Gheorghe Pogea, declara pe 10 noiembrie că deficitul bugetar a ajuns la 5,2% din produsul intern brut (PIB) în primele 10 luni din acest an, de la 5,14% din PIB în primele nouă luni.

Autorităţile române şi FMI au menţinut ţinta de deficit bugetar pentru finalul acestui an la 7,3% din produsul intern brut (PIB), în urma misiunii de evaluare din octombrie-noiembrie de la Bucureşti. Şeful misiunii FMI, Jeffrey Franks, declara, însă, că deficitul bugetar estimat pentru 2009 este de 7,8% din PIB, luând în calcul şi efectul măsurilor fiscale recent validate de Curtea Constituţională.