Finanţele au atras 851,2 milioane lei prin titluri la şase luni

finanțe, FMI, MFP, PIB, Pogea

În a şasea licitaţie de titluri de stat din această lună, Finanţele au atras cu 15% mai puţin decât valoarea de 1 miliard lei anunţată iniţial, iar randamentul maxim acceptat a fost de 11% pe an.

Băncile au depus cereri de cumpărare de 1,577 miliarde lei (372 milioane euro).

La şedinţa similară din 6 iulie, MFP a vândut titluri de stat cu maturitate la 6 luni de 1,477 miliarde lei (351 milioane euro), la un randament mediu anual de 10,87%.

Finanţele şi-au propus iniţial să atragă în iulie 7,5 miliarde lei, după ce în primele şase luni din acest an au atras 40,6 miliarde lei prin emisiuni de titluri de stat pentru finanţarea şi refinanţarea datoriei publice, de peste trei ori mai mult decât în întreg anul 2008. Însă pe 13 iulie, MFP a anunţat o licitaţie suplimentară, ce ridică valoarea totală a emisiunilor la 9,5 miliarde lei.

În primele şase licitaţii din iulie, Finanţele au atras din piaţă circa 7,2 miliarde lei. Ultima licitaţie din această lună este programată pentru 27 iulie, cu o valoare anunţată de 1 miliard lei şi scadenţă de un an.

Guvernul şi-a asumat o ţintă de deficit bugetar de 4,6% din produsul intern brut (PIB) – sau 24,3 miliarde lei – pentru acest an, în urma acordului de finanţare cu Fondul Monetar Internaţional. FMI a fixat României ţinte trimestriale de deficit bugetar: cel mult 14,5 miliarde lei la finalul trimestrului al doilea şi maximum 18,6 miliarde lei pentru al treilea trimestru.

Ministrul finanţelor, Gheorghe Pogea, declara recent că deficitul bugetar a ajuns la jumătatea acestui an la 2,7% din produsul intern brut (PIB), potrivit primelor evaluări, uşor sub ţinta convenită cu FMI, de 2,73% din PIB.

Ultimele Articole