„Un acord de tip preventiv este făcut ca într-o situaţie dificilă să poţi trage bani. Eu nu văd o probabilitate de a trage bani, deoarece este loc de cumpărare de titluri de stat din România. Ministerul Finanţelor are un stoc de vreo 3 miliarde de euro, care le ajunge până la anul pe vremea aceasta. Sunt avansuri de la Uniunea Europeană, sunt bani din emisiunea din vara trecută pe care nu i-au consumat de 1 miliard şi ceva de euro…. Cred că sunt mai mult de 3 miliarde de euro”, au precizat sursele citate.
Acestea au subliniat că acordul de tip preventiv se face pentru situaţia în care se întâmplă ceva şi este nevoie de acei bani.
„Nu va fi mare necaz dacă România va trage bani de acolo. Este o reacţie la un mare necaz care vine din exterior. Dacă întrebarea este despre probabilitate, consider că probabilitatea este mică. Nu văd de ce ar trebui să luăm acei bani”, au mai spus sursele citate.
Traian Băsescu a afirmat miercuri că „pentru perioada următoare” România nu se află în în situaţia de a apela la resursele pe care le are la dispoziţie de la FMI şi de la UE, adăugând că folosirea banilor de la Fond „nu ar fi un semn pozitiv”, chiar dacă banii sunt „foarte ieftini”.
Consilierul guvernatorului BNR, Lucian Croitoru, a declarat recent că România ar putea apela anul viitor la banii de la FMI, iar în acest moment, fără să se împrumute din piaţă, România are rezerve financiare pentru patru luni.
Lucian Croitoru spune că unul din motivele pentru care Romania ar putea apela la banii de la FMI este acela că băncile vor repatria fondurile către băncile mamă.
„Băncile pot să repatrieze cel mai usor fondurile care au fost investite în titluri de stat si care ajung la scadenţă. Ceea ce bineînţeles poate să creeze în viitor o problemă din punct de vedere al finanţării Guvernului”, a spus Croitoru, la o întâlnire cu oameni de afaceri germani.
Autorităţile române au decis să continue să trateze acordul stand-by cu FMI aprobat în martie, de 3,6 miliarde euro, ca pe unul de tip preventiv, ceea ce înseamnă că nu intenţionează să tragă aceste sume.