Vânzarea şi cumpărarea de bunuri şi servicii între companiile aparţinând aceluiaşi grup, dar situate în ţări diferite este folosită ca metodă de subţiere a bazei de impozitare şi de transfer al profiturilor în zonele mai favorabile fiscal. În lume, sunt cazuri celebre investigate de autorităţile fiscale: Microsoft, HP, Apple sau Caterpillar, care au evitat plata în SUA a impozitelor de miliarde de dolari.
Deşi terminologia „preţuri de transfer” este pretenţioasă, în fapt, este vorba de o modalitate ingenioasă prin care corporaţiile împart costurile în funcţie de avantajele fiscale oferite de fiecare stat, scrie capital.ro. Activitatea este la limita legalităţii şi greu de surprins în principii simple care să poată elimina „portiţele” de evitare a taxelor. Din această cauză, autorităţile fiscale, pe de o parte, şi companiile, pe de altă, se confruntă cu interpretarea utilităţii tranzacţiilor. În vreme ce Fiscul se străduieşte să detecteze tranzacţiile artificiale, companiile caută argumente prin care să susţină necesitatea vânzării sau cumpării de bunuri şi/sau servicii.
Un astfel de exemplu este cazul unei filiale care a preluat un client de la o „soră“ din străinătate care avea capacitatea de producţie depăşită. Deşi bunurile au fost vândute la acelaşi preţ cu al companiei – „soră“ de la care a fost preluată comanda, faptul că filiala din România i-a dat şi o cotă de 4% din profit, a devenit o problemă în ochii Fiscului.
Articolul integral pe capital.ro
