Money.ro

Fiscul va verifica provenienţa veniturilor a 12 persoane cu conturi în Elveţia de 50-60 mil. euro

ANAF, Elveția, Fisc, impozitare, Sorin Blejnar, venituri, verificari

El a precizat că autorităţile fiscale din Elveţia au transmis ANAF circa 80.000 de informări cu privire la persoane fizice române care au realizat depozite în această ţară în perioada 2007-2010.

Blejnar a arătat că, în cazul în care se vor constata infracţiuni, vor fi sesizate organele de urmărire penală.

Acţiunea face parte din iniţiativa ANAF de a impozita cu 16% acele venituri ale persoanelor fizice bogate a căror provenienţă nu poate fi demonstrată.

Şeful ANAF a adăugat că în cursul anului 2010 o Direcţie din cadrul aparatului central al ANAF a pus în aplicare o directivă europeană care dă dreptul instituţiei să acceseze şi să facă schimb de informaţii cu celelalte state membre din Uniunea Europeană, inclusiv cu Elveţia.

„Vă dau un exemplu. De dată recentă am primit de la elveţieni o listă cu mai multe persoane care au realizat dobânzi pe conturile din Elveţia. Am făcut aşa o selecţie. Am 12 persoane unde eu estimez că au venituri de vreo 50-60 milioane de euro în Elveţia, pentru care primesc dobânzi, în Elveţia”, a spus Blejnar la emisiunea „După 20 de ani”, difuzată duminică la Pro TV.

El spune că respectivele persoane, care ar putea face obiectul verificărilor, nu sunt oameni politici şi nu crede că ele fac parte din topul celor mai bogaţi români.

„Au cont în Elveţia. Nu ştim dacă l-au declarat sau nu l-au declarat. Nu ştiu dacă au declarat veniturile din dobânzi încasate din Elveţia la Fiscul din România. Noi am primit de dată recentă aceste informaţii tocmai ca răspuns la preocupărilor noastre permanente de a ne face o bază de date pentru a putea impozita aceste persoane fizice care au realizat venituri şi să vedem dacă le-au şi declarat statului român”, a explicat Blejnar.

Întrebat ce li se va întâmpla acestor persoane cu conturi în Elveţia, Blejnar a răspuns că, dacă se va constata că nu au plătit impozite pe acele venituri transferate în Elveţia şi nu vor putea demonstra provenienţa acestora, sumele vor fi impozitate cu 16%, la care se vor adăuga şi majorări de întârziere.

„Dacă au o provenienţă normală şi s-a plătit în România impozit pe dividende pe aceşti bani, şi ulterior au fost transferaţi în Elveţia, nu avem niciun fel de problemă. Dacă nu au o provenienţă legală, o să considerăm că sunt fără sursă şi o să-i impozităm cu 16%. Acolo unde vor fi indicii de natură penală, vom sesiza inclusiv Parchetul”, a mai spus preşedinele ANAF.

Guvernul a decis la finele anului trecut, prin modificarea Codului Fiscal, ca persoanele fizice ale căror venituri reale depăşesc cu cel puţin 50.000 lei sumele declarate să plătească un impozit de 16% aplicat la diferenţa dintre cele două valori.

Organele fiscale pot solicita în timpul controalelor persoanelor cu venituri mari informaţii cu privire la donaţii, sponsorizări şi succesiuni, precum şi o situaţie a cheltuielilor personale, a modificării patrimoniului, a tranzacţiilor cu metale preţioase sau a bunurilor mobile şi imobile deţinute.

Informaţii suplimentare pot fi solicitate şi în ceea ce priveşte participaţiile sau mandatele deţinute în societăţi comerciale sau alte entităţi, bunuri aparţinând unor persoane fizice sau juridice puse la dispoziţia persoanei fizice şi împrumuturi acordate şi/sau contractate.

Ultimele Articole