„Pentru obligaţiile fiscale de plată nedeclarate de contribuabil şi stabilite de organele de inspecţie fiscală, contribuabilii sunt sancţionaţi cu o penalitate de 30% din obligaţiile fiscale principale de plată individualizate în decizia de impunere. Aplicarea penalităţii nu înlătură obligaţia de plată a dobânzilor, penalităţilor de întârziere sau majorărilor de întârziere prevăzute la titlul VIII (din Codul de procedură fiscală – n.r.)”, se arată într-un proiect de ordonanţă publicat de Ministerul Finantelor Publice.
Dintr-un calcul simplu, pentru obligaţii fiscale mai vechi de 60 de zile, suma datorată bugetului ar fi cu aproape 50% mai mare decât datoria iniţială.
Prevederile nu sunt aplicabile în cazul soluţionării cererilor de rambursare a TVA cu control anticipat.
Noua penalitate se va reduce la jumătate în cazul obligaţiilor fiscale principale stabilite de organele de inspecţie fiscală care sunt stinse până la data de 5 sau 20 ale lunii următoare, în funcţie de momentul emiterii deciziei.
Suma se face venit la bugetul căruia îi aparţine creanţa principală stabilită de organele de inspecţie fiscală.
Contactat de Mediafax, avocatul Grabriel Biriş crede că măsura este exagerată, în condiţiile în care suma de plată ar deveni mult prea mare, prin cumularea tuturor dobânzilor şi penalităţilor, care se aplică simultan.
„Ca principiu, sunt de acord cu sancţionarea celor care ascund obligaţii fiscale şi un tratament diferenţiat al contribuabililor care declară corect ce sume trebuie să achite, chiar dacă au întârzieri de plată. Totuşi această suprapunere de penalităţi, în actualul context economic dificil, ar putea reprezenta închiderea unor afaceri, sau încurajarea corupţiei”, a precizat Biriş.
El a adăugat că o astfel de măsură ar trebui acompaniată de introducerea principiului „in dubio contra fiscum”, prin care contribuabilul ar urma să fie avantajat de orice dubiu asupra normei aplicabile, susceptibilă de interpretări ambigue sau multiple, sau privind existenţa faptului impozabil sau naturii acestuia.
În prezent, plata cu întârziere a obligaţiilor fiscale se sancţionează cu o penalitate de întârziere datorată pentru neachitarea la scadenţă a obligaţiilor fiscale principale de 5% pentru perioade până în 60 de zile şi de 15% pentru termene mai mari de 60 de zile. De asemenea, Fiscul aplică o dobândă penalizatoare de 0,04% pe zi.
Totodată, pentru neachitarea la termenul de scadenţă de către debitor a obligaţiilor de plată datorate bugetelor locale, se datorează după acest termen majorări de întârziere. Nivelul majorării de întârziere este de 2% din cuantumul obligaţiilor fiscale principale neachitate în termen, calculată pentru fiecare lună sau fracţiune de lună, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadenţă şi până la data stingerii sumei datorate inclusiv.
Prin acelaşi poriect de ordonanţă, Fiscul va permite suspendarea executării silite în cazul contestaţiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale prin care se stabilesc creanţe bugetare, dar contribuabilulva depune la organul fiscal competent o scrisoare de garanţie bancară la nivelul obligaţiilor contestate.
Valabilitatea scrisorii de garanţie bancară trebuie să fie de minim 6 luni de la data emiterii.
În situaţia în care pe perioada de valabilitate a scrisorii de garanţie bancară contestaţia este respinsă, în totalitate, sau în parte, organul fiscal execută garanţia în ultima zi de valabilitate a acesteia dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: contribuabilul nu plăteşte obligaţiile fiscale pentru care s-a respins contestaţia, contribuabilul nu depune o nouă scrisoare de garanţie bancară, instanţa judecătorească nu a dispus, prin hotărâre executorie, suspendarea executării actului administratriv fiscal.
De asemenea, scrisoarea de garanţie bancară rămâne fără obiect în următoarele situaţii: a) contestaţia a fost admisă, în totalitate; b) instanţa judecătorească admite, prin hotărâre executorie, cererea contribuabilului de suspendare a executării actului administrativ fiscal.
Potrivit Codului de procedură fiscală, executarea silită a bunurilor proprietate a debitorului se efectuează, de regulă, în limita a 150% din valoarea creanţelor fiscale, inclusiv a cheltuielilor de executare.
