Fisher, Fed: Băncile prea mari sunt periculoase pentru sistemul financiar şi trebuie să fie divizate

banci, fed, federal reserves, sistem financiar

„Un lucru dezagreabil însă sigur în cazul firmelor considerate prea mari pentru a se prăbuşi ar fi divizarea lor, în timp, în instituţii care să fie gestionate prudent şi reglementate la nivel internaţional”, a declarat Fisher.

Acesta a mai spus că opiniile sale în această privinţă ar putea fi „uşor radicale”. Administraţia Obama a propus limitarea tranzacţiilor şi a altor operaţiuni efectuate de bănci, în timp ce preşedintele băncii centrale, Ben Bernanke, şi alţi oficiali au cerut o lege care să permită închiderea firmelor financiare aflate în prag de faliment.

„Având în vedere pericolul reprezentat de aceste bănci pentru sistemul financiar, prefer o soluţie mai radicală: un acord internaţional pentru divizarea acestor instituţii în firme de dimensiuni mai uşor de gestionat”, a spus Fisher.

Fisher nu a numit companiile vizate pentru divizare. Printre cele mai mari bănci din Statele Unite se află Bank of America Corp., Citigroup Inc., Goldman Sachs Group Inc., JPMorgan Chase & Co. şi Wells Fargo & Co.

Ultimele Articole